Categories: Sport

Gimnastele de la CNS Cetate Deva, pe podium la Buzău

Campionatele Naţionale de gimnastică artistică, individual şi pe echipe, ale cluburilor sportive şcolare, s-au desfăşurat săptămâna trecută în Sala Sporturilor din Buzău, competiţie la care au participat şi sportivele de la Centrul Naţional de Pregătire Olimpică (CNPO) de la Deva, inclusiv gimnastele de la Colegiul Naţional Sportiv (CNS) Cetate Deva, fiind vorba, mai exact, despre fetele cantonate în cadrul programului „ţară, ţară, vrem campioane”.
Prin rezultatele obţinute la aceste întreceri, gimnastele de la CNS Cetate au arătat că gimnastica deveană are viitor, deoarece sportivele de la CNPO au dominat copios întrecerea de la junioare II, nivelul 3, atât în probele individuale, cât şi în întrecerea pe echipe.
La echipe, CNS Cetate Deva a concurat cu două formule. CNS Cetate I, în componenţa Ioana Danciu, Amalia Ghirgoarţă, Timea Crişan şi Timea Krizbai, a câştigat titlul naţional la această categorie de vârstă (gimnaste născute în 2007, n. red.), acumulând 159.00 puncte, depăşind prima formulă a celor de la CSŞ 1 Constanţa (156.750 puncte), iar echipa CNS Cetate Deva II, pentru care au evoluat Luana Şerbănescu, Andreea Nechita, Oana Cîmpan şi Denisa Mândruţ, a completat podiumul de premiere, câştigând medaliile de bronz (total 150.550 puncte).
Gimnastele din Deva au avut o evoluţie foarte bună şi în concursul pe aparate, ieşind în evidenţă Amalia Ghirgoarţă, care a câştigat aurul la paralele şi la bârnă şi a fost a doua clasată la sol, tot ea terminând prima şi la individual compus, acolo unde colega ei de la CNS Cetate Deva I, Timea Crişan, a cucerit medalia de bronz. La sărituri au fost trei sportive de la Deva pe poziţia a doua, Timea Crişan şi Timea Krizbai de la prima echipă, şi Luana Şerbănescu de la CNS Cetate II, în vreme ce Andreea Nechita, din echipa a clubului din municipiul de reşedinţă a judeţului Hunedoara, a cucerit medalia de bronz la bârnă. Alte două gimnaste de la CNS Cetate Deva s-au evidenţiat la Buzău: Erika Gogoaşe, care a devenit dublă vicecampioană naţională şcolară, cucerind medaliile de argint la sol şi sărituri, şi a terminat a treia la paralele, şi Abigail Condrei, loc IV la paralele. În total, la concursul de la Buzău, fetele de la CNS Cetate Deva, care sunt pregătite de antrenorii Gina Gogean, Lucian Sandu, Raluca Bugner, Sorin Tolteanu, Mădălina Susan şi Olivian Guga, au cucerit 14 medalii, dintre care patru de aur, şase de argint şi patru de bronz.
Din echipa CNPO de la Deva s-au evidenţiat şi Ana Maria Bărbosu, care a cucerit 4 medalii (2 argint şi două bronz), Ilia Trăistaru (4 medalii – 2 aur şi 2 bronz), ambele fiind de la CSS Focşani, Monica Ilie şi Roberta Radu (ambele CSS Dinamo), Mara Ceplinschi (Farul Constanţa) ca şi Andreea Lucaciu, Vanesa Ureche, Fernanda Andrei (toate CNS Cetate Deva) la prima lor evidenţiere într-un concurs oficial.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, noaptea trecută, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiu, situată în cartierul „Colonie”

Echipajele de pompieri au acționat pentru stingerea flăcărilor care se manifestau în jurul hornului și…

31 de minute ago

O persoană a decedat și alte 2 au fost grav rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în această dimineață pe autostrada A1, pe sensul de mers Simeria – Orăștie

Evenimentul s-a produs în urma impactului dintre un autoturism și un autocamion. Pompierii Detașamentului Deva…

40 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

15 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

15 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

15 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

15 ore ago