Categories: Sport

Gimnaste de la CNS „Cetate”, în competiţiile internaţionale

Ciprian Marinuţ

Trei sportive legitimate la „clubul campioanelor” de la Deva vor participa la două importante competiţii internaţionale în Belgia. Asiana Peng (foto), din Lotul României de la Izvorani, va concura la „Coupe Avenir” de la Mamledy, în acest weekend, iar Ioana Crişan şi Olivia Cîmpian, din Lotul de Junioare de la Deva, vor evolua la „Top Gym”, la finalul săptămânii viitoare.
Şase pretendente la patru locuri
Pentru a face parte din lotul care va reprezenta România la Turneul Internaţional „Coupe Avenir” de la Mamledy (Belgia), au concurat şase sportive. Dintre cele trei junioare din Lotul de la Izvorani, Laura Jurcă, Asiana Peng (ambele CNS „Cetate” Deva) şi Andreea Ciuruşniuc (Steaua), au fost selecţionate ultimele două, iar dintre cele trei din Lotul de la Deva, Corina Găianu, Maria Holbura (ambele CSS 1 Constanţa) şi Alexandra Mihai (CSS 2 Bucureşti), au fost alese primele două. Cele patru gimnaste care vor concura în Belgia vor fi însoţite de antrenorii Adela Popa şi Florin Cotuţiu. Ediţia a 17-a a „Coupe Avenir” va avea loc la Mamledy, în zilele de 22-23 noiembrie, în organizarea Federaţiei Regale Belgiene de Gimnastică şi va alinia la start junioare şi juniori din 13 ţări: Algeria, Canada, Germania, Marea Britanie, Islanda, Luxemburg, Maroc, Olanda, Suedia, SUA, Qatar, Belgia şi România.
Record de participare
Ioana Crişan şi Olivia Cîmpian, ambele de la CNS „Cetate” Deva, împreună cu antrenorii Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu, vor participa la ediţia a 14-a a „Top Gym”, programată în perioada 27-28 noiembrie, la Charleroi (Belgia). La competiţie şi-au anunţat participarea 35 de tinere gimnaste din 15 ţări, ceea ce reprezintă un nou record al competiţiei: Africa de Sud, Germania, Franţa, Ungaria, Italia, Olanda, Rusia, Suedia, Elveţia, Cehia, SUA, Ucraina, Belgia şi România.
Iordache, la concursuri de elită
Lidera echipei feminine a României, Larisa Iordache, va încheia anul competiţional cu participarea la două dintre cele trei etape de Cupă Mondială, la care vor lua startul primele opt gimnaste ale lumii. Pe lista de start se vor afla: Simone Biles (SUA), Larisa Iordache (România), Kyla Ross (SUA), Aliya Mustafina (Rusia), Jinnan Yao (China), Vanessa Ferrari (Italia), Alla Sosnitskaya (Rusia), Jessica Lopez Arocha (Venezuela). Prima etapă a „Cupei Mondiale” va fi în perioada 28-30 la Stuttgart (Germania), iar  următoarele două etape sunt programate la Glasgow (6 decembrie 2014) şi Dallas (7 martie 2015).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

9 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

9 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

9 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

9 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

9 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

9 ore ago