Categories: Sport

Gimnaste albaneze la „şcoala campioanelor”

Ciprian Marinuţ

Şase sportive şi un antrenor din Lotul Naţional de Gimnastică al Albaniei participă la un stagiu de pregătire la „şcoala campioanelor” de la CNS „Cetate” Deva. Reprezentanţii Albaniei au sosit sâmbăta trecută şi vor sta la Deva să „fure” din secretele gimnasticii româneşti până la finalul acestei săptămâni. Ieri, gimnastele albaneze şi antrenorii lor au fost primite de primarul municipiului Deva, Petru Mărginean (vezi foto), care le-a oferit câte o mapă conţinând un set de obiecte artizanale şi de promovare a cetăţii şi municipiului reşedinţă de judeţ.
Învaţă de la cei mai buni
Urmând exemplu Lotului Naţional al Marii Britanii, care în urmă cu 10-15 ani a efectuat mai multe cantonamente la Deva cu Lotul Olimpic al României, iar acum s-au duelat cu tricolorele la medalii la Campionatul European, şi reprezentanţii Albaniei au venit să înveţe gimnastica în cel mai renumit „laborator de şlefuit talente” din lume. Trei gimnaste junioare, două senioare, o gimnastă care urmează să devină antrenoare şi antrenorul Lotul Naţional al Albaniei încearcă să înveţe şi să aplice la ei acasă sistemul de pregătire de la CNS „Cetate” Deva. „Înţelegerea e ca ei să asiste la antrenamentele Lotului de Junioare al României care se desfăşoară la Sala Olimpică şi să participe efectiv la pregătire cu grupa de gimnaste a antrenorilor Gina Gogean şi Cristinel Micu. Delegaţia albaneză este cazată şi serveşte masa la o pensiune privată din Deva (este vorba despre Motelul-restaurant Maestro -n.n.), iar la noi sunt acceptaţi la pregătire fără a plăti nici un fel de taxă. Toţi sunt foarte încântaţi de ceea ce au văzut, de ce şansă au pentru a învăţa şi de cum sunt primiţi de deveni”, a spus Adrian Liga, directorul CNS „Cetate” Deva.
„Sportivele şi antrenorul din Albania se pregătesc cot la cot cu gimnastele noastre, în fiecare zi de la 8.00 la 10.00 şi de la 15.30 la 18.00, cu excepţia dimineţii de miercuri, când grupa noastră are alt program. Am încercat să-i ajutăm şi să le prezentăm sistemul nostru de pregătire, la fel cum am făcut şi cu fetiţele care au venit la acţiunile noastre de selecţie pe care le-am desfăşurat în zona Transilvaniei în cadrul Programului Naţional de Relansare a Gimnasticii Româneşti. Selecţiile din cadrul acestui program sunt încă în plină desfăşurare, iar Selecţia Finală va avea loc la Deva, în data de 31 mai, de la ora 10.30, la Sala Olimpică a CNS Cetate”, a spus antrenoarea Gina Gogean.
Premii duble pentru aurul european
Cuantumul premiilor destinate gimnastelor din echipa României, din care au făcut parte şi Andreea Munteanu şi Ştefania Stănilă de la CNS „Cetate” Deva, care au câştigat medalia de aur la Campionatul European de la Sofia, va fi dublat, a anunţat premierul Victor Ponta. „Prin ordin al ministrului se dublează toate premierile. Pentru senioare, locul I, de la 18.500 de lei premiul va ajunge la 37.000 de lei. Dar vreau să spun altceva care cred că pe doamna Bitang şi pe domnul Bellu îi bucură la fel de mult. Vor fi premiaţi şi antrenorii care au depistat sportivii şi cei care au lucrat cu ei, coregrafii, medicii, asistente, maseuri”, a afirmat şeful Guvernului.
Recunoaşterea comunităţii
Gimnasta  Andreea Munteanu, de la CNS „Cetate” Deva, componentă a echipei feminine de gimnastică a României, medaliată cu aur la Campionatul European, va primi titlul de cetăţean de onoare al comunei Bustuchin (judeţul Gorj). „Prin puţinii bani pe care i-am avut, am reuşit să o sponsorizăm pe această fetiţă. O dată, de două ori am încercat să sponsorizăm clubul de la Deva, dar şi pe ea personal. Este îmbucurător pentru noi, dar mai mult pentru părinţii ei şi mă bucur pentru că eu ştiu câtă cheltuială este, câte drumuri de Deva au făcut, dar şi ce mare plăcere este când ai asemenea rezultate. Am discutat cu consilierii locali să o facem cetăţean de onoare şi să încercăm ca şi sălii de sport din comună să îi dăm numele fetiţei. Prin participarea ei la toate concursurile care vor fi de acum înainte, va duce numele comunei Bustuchin în toate colţurile lumii şi merită să îi acordăm acest titlu”, a spus Ion Ciocea, primarul localităţii Bustuchin.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ca la grădiniță! Amintiri din copilărie: Liberalii și afișele lor prețioase

Campania electorală și-a deschis deja porțile spre scenă, iar primii artiști își fac apariția cu…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un fost edil, care râv­nește iar la postul de conducător al…

3 ore ago

Bulina albă

Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior Pentru că a câștigat titlul de vicecampion european, cu echipa…

3 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce și-a…

3 ore ago

Drogat, cu permis de conducere fals, a crezut că scapă de polițiști

Un bărbat din municipiul Hunedoara a fost condamnat la mai bine de patru ani de…

3 ore ago

Ucrainienii care pot lupta în război fug în România

Poliția Română de Frontieră afirmă că, în acest an, s-a înregistrat o creș­tere a numărului…

3 ore ago