Categories: Sport

Eşec cu punct bonus ofensiv

Rugbiştii de la Ştiinţa Petroşani au reuşit 14 puncte şi şi-au asigurat punctul bonus ofensiv în meciul din deplasare cu RCM Galaţi, dar la final au trebuit să se recunoască învinşi, scor 14-18.  Eşecul trupei antrenate de Alexandru Lupu a fost unul neaşteptat, întrucât gruparea de la Dunăre era fără victorie în actualul campionat al Diviziei Naţionale.
Planuri de victorie, realitate cu eşec
Studenţii de la Ştiinţa Petroşani mizau pe o victorie în meciul de la Galaţi, pentru a putea rămâne în lupta pentru primul loc, dar planurile lor s-au înecat în Dunăre. Elevii lui Alexandru Lupu au pierdut după o dispută aprinsă şi au ajuns la trei eşecuri în actualul sezon, din şase partide disputate, în vreme ce, pentru gălăţeni, acesta a fost primul succes din campionat. În acest context, Ştiinţa nu mai are voie să facă nici un pas greşit în următoarele meciuri, astfel că obiectivul partidei din etapa viitoare, din deplasare cu RC Năvodari, a devenit obligatoriu, victoria.
Au condus, dar s-au tăiat
Partida de la Galaţi a stat sub semnul echilibrului în primul sfert de oră, când iniţiativa a aparţinut celor de la Ştiinţa Petroşani. Pe fondul acestui joc, studenţii au reuşit să deschidă scorul în minutul 18, după un eseu marcat de Melniciuc, tot ele aducând în contul echipei sale şi cele două puncte ale transformării. Replica gazdelor pe tabela de marcaj a venit în minutul 28, când Tihan a semnat un eseu pe care însă Partenie nu a reuşit să-l transforme din poziţie dificilă, astfel că la pauză jucătorii Ştiinţei aveau un avantaj fragil de 7-5. Tot Ştiinţa Petroşani s-a aflat în ofensivă şi în debutul reprizei secunde, dar după un contraatac, Stoica a finalizat cu eseu. Partenie a transformat şi astfel RCM Galaţi a trecut în avantaj cu rezultatul de 12-7, după opt minute scurse din mitanul secund. Cu acest avantaj moral, gălăţenii au preluat controlul partidei şi după o lovitură de pedeapsă concretizată, au mărit ecartul la 15-7, adică la mai mult de un eseu transformat, Partenie fiind autorul acestei reuşite din faţa butului advers. Ştiinţa Petroşani a revenit prin Chiriac (min. 63) care a semnat un nou eseu în contul petroşenenilor, iar Melniciuc a transformat şi astfel finalul jocului a fost unul pe muchie de cuţit, oricare dintre cele două echipe putându-şi aconta victoria. Din păcate, mai inspiraţi şi mai lucizi au fost gălăţenii care prin Partenie au mai lovit o dată, transformând în puncte o lovitură de pedeapsă şi stabilind rezultatul final: RCM Galaţi – Ştiinţa Petroşani 18-14. Cu acest succes, RCM Galaţi a evadat de pe ultima poziţie a clasamentului în timp ce Ştiinţa Petroşani s-a ales cu punctul bonus defensiv, fiind pe poziţia a treia. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Truda de a nu face nimic este visul unui fost ales local din re­gi­u­ne. Pus…

11 ore ago

Bulina albă

Paul-Mihai Nerges, l iderul echipei NovaVision din cadrul Universității Petroșani Pentru că, alături de colegii…

11 ore ago

Bulina neagră

Andrei I., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea…

11 ore ago

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Soluția pentru telecabina de pe Dealul Cetății este realizarea unui nou ascensor

În cadrul unei conferințe de presă sus­ți­nute luni, 25 mai 2026, primarul mu­ni­cipiului Deva, Lucian…

11 ore ago

Luncoiu de Jos: buget mic, eforturi mari. Dar sunt și vești bune

Magdalena Șerban În 2026, pentru primăriile cu un bu­get local restrâns, soluția prin­ci­pală o reprezintă…

11 ore ago

Drifturi la poalele Cetății. Ce face Poliția Locală Deva?

Unii tineri se distrează foarte fru­mos. Iar polițiștii locali din Deva nu fac nimic! Se…

11 ore ago