Gheorghe Barbu a rãmas fãrã casa de protocol

Maximilian Gânju

Fostul ministru al Muncii şi actual secretar general al Camerei Deputaţilor, hunedoreanul Gheorghe Barbu (foto), trebuie să-şi găsească „gazdă” în Capitală, după ce RAPPS i-a scos locuinţa de serviciu la licitaţie.
Apartamentul din zona Dorobanţi, în care stătea Barbu, a fost deja achiziţionat în urma licitaţiei, iar secretarul Camerei Deputaţilor n-a vrut să liciteze pentru cumpărarea lui. Apartamentul are o suprafaţă de 95 de metri pătraţi, în total, fiind vorba de trei camere şi s-a vândut cu suma de 123.000 de euro. „Nu mă interesează să am o casă în Bucureşti şi preţul pentru care a fost scoasă la vânzare mi s-a părut prea mare. Este o casă veche, la care nu s-au făcut modernizări”, a declarat Gheorghe Barbu. Politicianul hunedorean este pregătit de plecare imediat ce noul proprietar îi va solicita acest lucru şi se va muta fie tot într-o locuinţă de serviciu a RAPPS sau îşi va închiria un apartament.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sa vina la noi in emisiune ca facem un teledon pentru el .Strangem ceva bani ,niste mobila,o plapuma ,de-astea ! Poate cineva milos o
    sa-i dea o gaina si s-a rezolvat ! Casa ii da roberta ca doar nu o sa-l lase sa doarma in gara saracul PDL-ist!!!

  • Saracul, saracul! Mi-e mila de el, sa punem mana de la mana sa-l ajutam pe acest om. Si-ar dori si el un trai mai bun!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

2 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

2 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

2 ore ago