Categories: Comunitate

Geoagiu-Băi, punct fierbinte în viitorul turistic

Magdalena Şerban

Recent, Staţiunea Geoagiu-Băi a găzduit Adunarea Generală a Asociaţiei Naţionale a Staţiunilor Turistice din România, la care au participat primari care au în administrare staţiuni turistice şi reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, precum şi reprezentanţi ai Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România.
În urma discuţiilor ce au vizat implicarea directă a legislativului, participanţii, membri ai asociaţiei, au redactat o petiţie în care au fost relatate principalele probleme cu care se confruntă turismul balnear din ţara noastră, pe care au înaintat-o Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în vederea conturării unor soluţii. De precizat că primarul oraşului Geoagiu, Simion Mariş (foto), şi în calitate de gazdă, a fost cel care a preluat iniţiativa în ceea ce priveşte redactarea unor  propuneri menite a duce la dezvoltarea staţiunilor turistice româneşti.
“Am prevăzut modificarea Legii minelor (nr. 85/2003), astfel încât 50 la sută din redevenţa minieră încasată de către bugetul de stat să fie repartizat în mod egal, tuturor staţiunilor turistice atestate. Aceste venituri ar putea fi folosite exclusiv în scopul modernizării infrastructurii edilitare, a serviciilor comunitare, precum şi în scopul dezvoltării şi modernizării staţiunilor turistice. Am mai surprins metodele de promovare a unor investiţii pentru staţiunile turistice, în vederea creşterii numărului de turişti în sezonul toamnă – iarnă – primăvară, ca de pildă, săli de sport, bazine de înot, jocuri, terenuri de sport. De asemenea, am punctat implementarea proiectelor pe fonduri europene şi schimbarea sau  intenţia de schimbare a concesionarului bogăţiilor naturale (izvoare termale, carbogazoase etc), care ar trebui să se facă în prealabil, cu avizul consiliilor locale. Totodată, am conturat stabilirea unor măsuri pentru creşterea gradului de valorificare a apelor termo-minerale, care în acest moment, este de sub 10 la sută”, a precizat Simion Mariş, edilul şef din Geoagiu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Polițiștii au intervenit cu fermitate și promptitudine, în weekendul care s-a încheiat, la sesizările privind…

o oră ago

Cum influențează pensulele de machiaj rezultatul final: de la tehnică la rutina zilnică

Machiajul a devenit, pentru multe persoane, o formă de expresie personală și un mod de…

o zi ago

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago