Categories: Sport

Gata de război!

Ciprian Marinuţ

Finanţatorul echipei Cetate se aşteaptă la ce-i mai rău din partea adversarelor şi arbitrilor în meciul cu Tomis Constanţa, de azi, ora 18.00, dar speră că handbalistele devene îşi vor da viaţa pe teren şi vor câştiga.

Motivaţie specială
Marian Muntean era preocupat, ieri, să găsească o motivaţie specială pentru a le determina pe handbalistele de la Cetate să lupte din răsputeri în partida cu Tomis Constanţa, deşi jucătoarele sunt deja destul de „rănite” după meciul cu U. Jolidon. Finanţatorul echipei devene era convins că doar printr-o ambiţie de două sute la sută şi prin disponibilitate maximă la efort, fetele pot câştiga meciul, de azi, de la Sala Sporturilor din Deva, care se anunţă destul de „murdar”. „Jucătoarele noastre încă îşi mai ling rănile, după loviturile de K1 încasate în meciul de sâmbătă de la Cluj, iar veştile cu ce ne pregăteşte Tomis sunt dintre cele mai rele. Echipa constănţeană nu mai are antrenor oficial, dar e sprijinită din umbră de Dumitru Muşi, care a dezertat de la noi. Acesta a trădat şi spus tot ce ştia despre Cetate şi a dat indicaţii despre cum să ne facă viaţa un calvar. Nici în privinţa arbitrilor, veştile nu sunt bune. Unul dintre fluieraşi e căsătorit cu o handbalistă care a activat opt ani la Tomis şi e în relaţii bune cu patronul lor. Deci, ne aşteaptă un meci încrâncenat şi poate murdar”, a spus Muntean. Finanţatorul devean spera însă că va găsi o soluţie pentru a le motiva moral, psihologic sau financiar pe jucătoarele sale să câştige. „Sper să fiu inspirat la antrenamentul din această seară (ieri n.r.) şi să reuşesc să găsesc soluţia perfectă pentru a le motiva. Sunt convins că oricât se va încorda Tomis şi oricât ne vor sabota arbitrii, putem învinge dacă jucăm cu suflet”, a precizat finanţatorul devean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

o zi ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

o zi ago

Bulina albă

Raluca Camgea, bibliotecar la Școala Gimnazială Nr. 6 din Petrila Pentru câștigarea Bursei Naționale a…

o zi ago

Bulina neagră

Ionică B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de…

o zi ago

Traficant de droguri, bun negociator la judecată

Individul a încercat să trimită în țară un colet în care se afla cocaină. A…

o zi ago