Gazdele, fericite doar un minut
Cu un parcurs fără greşeală în acest sezon al Ligii I, Autobergamo nu-şi putea face probleme în duelul cu Muncitorul Reşiţa, una din echipele ce va lupta pentru evitarea retrogradării în acest campionat. Marcos Angulo şi-a permis să-l titularizeze în poartă pe tânărul Darius Savu în detrimentul internaţionalului Toniţa iar gazdele au deschis scorul surprinzător, la prima lor acţiune, prin căpitanul Casian Doană. Acesta a reluat cu latul, din vole, la colţul scurt, pasa lui Avramovici. După doar un minut a venit însă replica deveană şi Obadă a egalat cu un şut din unghi. Florin Matei a adus pe Autobergamo în avantaj, cu un şut puternic, după „aşezarea” lui Cristi Matei iar Obadă a realizat „dubla” din pasa aceluiaşi Florin Matei. Devenii au mai punctat de trei ori până la pauză, intrând la cabine cu o diferenţă normală. Pânzaru a înscris de lângă bară, din pasa lui Csoma iar Tacot a punctat din faţa porţii de două ori, din pasele lui Ignat şi Obadă.
Antrenament pentru duelurile internaţionale
Prima reuşită a părţii secunde i-a aparţinut lui Paulo Ferreira, care l-a învins pe Jivan după ce a scăpat singur cu acesta iar Obadă a realizat „hattrick-ul” în urma unei acţiuni personale, încheiată cu un şut pe jos la colţul lung. Internaţionalul moldovean nu s-a oprit aici şi a marcat al patrulea gol personal cu un şut sub bară iar Csoma şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, cu poarta goală, după pasa lui Stoica. Scorul final a fost stabilit de Sergiu Tacot, din pasa lui Csoma, celălalt internaţional moldovean marcând la rândul său trei goluri personale. Pentru deveni urmează o săptămână „de foc” cu participarea în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, UEFA Futsal Cup. Partidele din grupa Main Round se joacă în Sala Sporturilor din Deva iar alb-vişiniii vor întâlni grupările Luxol St. Andrews (Malta), FC Mostar SG (Bosnia) şi Araz Nakhchivan (Azerbaidjan). Mai multe detalii despre această competiţie veţi citi într-una din ediţiile zilelor următoare.
MUNCITORUL REŞIŢA 1 (1)
Jivan – Sporea, Păvan, Budai, Zamfir. Au mai jucat: Doană (cpt.), Avramovici, Fedor, Mihuţescu, Mitru. Antrenor: Antonie Burtea
AUTOBERGAMO DEVA 11 (6)
Savu – Ignat, Tacot, Stoica, Csoma. Au mai jucat: F. Matei, Pînzaru, C. Matei (cpt.), Obadă, Paulo Ferreira. Antrenor: Marcos Angulo
Arbitrii: Bogdan Sorescu (Piteşti) – Daniel Popescu (Ţicleni)
Au marcat: Doană – Obadă (4), F, Matei, Pînzaru, Tacot (3), Paulo Ferreira, Csoma
(Ovidiu Mănăstire)
Sursa foto: Miruna Maria
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…