Categories: Sport

FUTSAL. West Deva, la un pas de un egal

Etapa cu numărul 13 din actualul sezon al Ligii I, penultima din sezonul regular, a complicat prin rezultatele înregistrate situația echipelor care pot să se califice în play-off. În a­ceas­tă situație se află și formațiile din ves­tul țării, CS CFR Timișoara și ACS West Deva, ambele cu câte 14 punc­te, dar despărțite de golaveraj.

A revenit la echipă
Timișorenii au pierdut la Sepsi Sf. Gheorghe cu un scor oarecum aștep­tat, 0-7, în condițiile în care formația de pe Bega este aproape desființată. Devenii însă s-au aflat la un pas de un egal, în partida disputată în deplasarea de la Tg. Mureș. ACS West Deva a de­butat în această întâlnire cu o nouă conducere tehnică, pe bancă fiind ca și antrenor principal Gabriel Constantin, sprijinit de veteranul Florin Matei. Ioan Aloanii a revenit la echipa din Deva ca și căpitan, pentru a asigura un sprijin pen­tru o posibilă calificare în play-off.

A salvat
Jocul de la Tg. Mureș a fost reușit, spectaculos, cu evoluții pe măsura im­portanței, iar jucătorii de la Deva au debutat cu câteva acțiuni bune la poar­ta gazdelor. Prima a consemnat-o în minutul 3, când Kristian Boda a prins un șut de la mare distanță pe poartă, dar goalkeeperul echipei din Tg. Mureș a salvat în extremis. Primul gol a fost în­scris pentru gazde de către Tamas Kusmandi, în minutul 8, iar devenii au restabilit egalitatea patru minute mai târ­ziu prin Cristian Matei, pentru ca apoi să rateze din poziții bune Alex­an­dru Budai și Darius Pușcă.
Pe greșeli individuale ale oaspeților, echipa pregătită de Cosmin Gherman va reuși să înscrie de două ori în același minut, prin Mihnea Toader și apoi prin Ricard Iszlai, astfel că la pauză gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj oa­re­cum liniștitor.

S-au întărit pentru calificare
În repriza secundă am văzut o cu totul altă evoluție a echipei din Deva, în care a excelat prin intervențiile sale portarul devean Adrian Dinicuță. Au fost multe, foarte multe ratări și chiar ambiția necesară pentru a lupta la victorie. Am numărat 10 ratări imense ale jucătorilor echipei oaspete, Florin Matei fiind exasperat de modul în care mai tinerii săi colegi au reușit să rateze din poziții ideale. S-a încheiat cu un scor greu digerabil 3-2 pentru gazdele din Tg. Mureș care și-au consolidat cali­ficarea în play-off, lucru care ar fi fost asigurat chiar și cu un egal la această partidă.
ACS West Deva va avea însă o bună șansă de calificare în play-off, dacă în ultimul joc din sezonul regulat, pro­gra­mat luni, 20 ianuarie, de la ora 19.00 la Sala Sporturilor din Deva, când va întâlni formația Sepși Sf. Gheorghe, principala contracandidată la calificare.
West Deva a jucat cu: Andrei Dini­cuță, Bogdan Costică, Florin Matei, Cristian Matei, Ion Al Ioanii, Denis Boldor, Darius Pușcă, Bogdan Piep­team, Alexandru Budai, Bogdan Hor­dea, Artur Galfi, Kristian Boda și Teodor Flentea. Antrenor, Gabriel Constantin.
Înainte de ultima etapă, ACS Sepsi SIC este pe locul patru, cu 17 puncte acumulate, urmată de ACS West Deva și CS CFR Timișoara, ambele cu câte 14 puncte. Devenii au un golaveraj mai bun. În cazul în care ACS West Deva va învinge echipa din Sf. Gheorghe la o diferență de cel puțin cinci goluri își va asigura calificarea în play-off.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

10 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

10 ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

10 ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

10 ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

10 ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

10 ore ago