Meci greu, succes meritat
Autobergamo Deva a ieșit pe plus și la primul examen intern după participarea cu succes la turneul „UEFA Futsal Cup”, de la Moscova. În ciuda scorului, partida a fost una complicată pentru campioni, întrucât trupa de la Dunăre, care avea 12 puncte din 15 posibile înaintea întâlnirii directe, a opus o rezistență consistentă. Pe fondul unui joc pe contre, la lumină a ieșit valoarea individuală superioară și plus de experiență al devenilor. Autobergamo a condus cu 2-0 la pauză prin golurile semnate de liderii echipei Robert Matei și Robert Lupu, iar în repriza secundă avantajul s-a mărit în urma punctelor semnate de „locotenenții” Cristi Matei și Cristian Obadă. „A fost un meci greu și doar experiență și omogenitatea ne-au făcut să câștigăm. United e o echipă solidă, cu jucători puternici, doi fiind din Serbia și Moldova. Au încercat să ne facă viața grea, au jucat și în sistem cinci zero, dar noi am fost mai pragmatici”, a spus antrenorul-jucător Robert Lupu. Pentru Autobergamo urmează un program încărcat cu disputarea celor două meciuri restanță. Derby-ul din deplasare cu City’Us Târgu Mureş se va disputa pentru 21 octombrie, jocul urmând să fie şi televizat, în vreme ce data partidei cu FK Odorheiu Secuiesc, de pe teren propriu, nu a fost încă stabilită.
Futsal – Liga I
Rezultatele etapei a 6-a: 10 octombrie, Dunărea Călărași – FC Progresul Focșani 6-2; 11 octombrie, KSE Tg. Secuiesc – Clujana Cluj-Napoca 14-2; 12 octombrie, Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Muncitorul Reșița 12-3; 13 octombrie, United Galaţi – Autobergamo Deva; se joacă în 14 octombrie, City’us Tg. Mureș – Spicom Sfantu Gheorghe. (Ciprian Marinuţ)
Clasamentul
| 1. | Futsal Klub Odorheiu Secuiesc | 5 | 5 | 0 | 0 | 43-13 | 15 |
| 2. | Autobergamo Deva | 4 | 4 | 0 | 0 | 19-8 | 12 |
| 3. | United Galaţi | 6 | 4 | 0 | 2 | 26-15 | 12 |
| 4. | City’us Târgu Mureș | 3 | 3 | 0 | 0 | 28-14 | 9 |
| 5. | Spicom Sfantu Gheorghe | 4 | 2 | 0 | 2 | 32-16 | 6 |
| 6. | KSE Târgu Secuiesc | 6 | 2 | 0 | 4 | 24-19 | 6 |
| 7. | Dunărea Călărași | 5 | 2 | 0 | 3 | 18-16 | 6 |
| 8. | Muncitorul Reșița | 6 | 2 | 0 | 4 | 34-40 | 6 |
| 9. | CSMS Iaşi | 5 | 2 | 0 | 3 | 14-21 | 6 |
| 10. | Progresul Focșani | 5 | 1 | 0 | 4 | 16-37 | 3 |
| 11. | Clujana Cluj-Napoca | 5 | 0 | 0 | 5 | 16-71 | 0 |
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…