Un număr de 17 localităţi au fost afectate de furtuna care s-a abătut asupra judeţului Hunedoara în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai mulţi copaci şi acoperişuri fiind doborâte la pământ, iar 4.350 de consumatori nu au energie electrică, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Pompierii, la datorie
În oraşul Călan pompierii militari au intervenit cu autoscara mecanică, după ce elementele de construcţie de la două acoperişuri au fost dislocate de vânt, unele dintre acestea căzând peste cablurile de la reţeaua electrică. În oraşul Haţeg, acoperişul unei case a fost smuls de vânt şi a căzut peste două autoturisme aflate într-o parcare. Natura a luat-o, din nou, razna, în acest weekend. „Ca urmare a avertizărilor meteorologice – cod portocaliu şi cod roşu (fenomene meteo imediate) emise pentru judeţul Hunedoara, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, până la ora 08,00, s-au primit 40 de apeluri prin care se solicita intervenţia echipajelor operative. Astfel, 60 de pompieri din cadrul ISU Hunedoara au intervenit pe parcursul acestei nopţi pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate în 17 localităţi: Deva, Petroşani, Călan, Haţeg, Sarmizegetusa, Teliucu Inferior, Teliucu Superior, Lăpugiu de Jos, Ohaba, Ilia, Fizeş, Boholt, Salaşu de Sus, Paroş, Orăştioara de Sus, Chitid şi Bretea Mureşană”, se precizează într-o informare a ISU Hunedoara. Din cauza furtunii, 15 copaci au căzut pe căile rutiere, au fost semnalate două avarii la reţele stradale de energie electrică, cu risc de incendiu, şi o curte a fost inundată.
Mii de consumatori, fără energie electrică
„Din informaţiile primite de la distribuitorul de energie electrică, 4.350 de consumatori au fost afectaţi, situaţia este în dinamică, funcţie de activitatea echipelor din teren. De asemenea, circulaţia a fost restricţionată pe DN 68 Haţeg – Caransebeş şi alte 8 drumuri judeţene au fost blocate”, menţionează sursa citată. Pompierii au desfăşurat, sâmbătă dimineaţa, patru intervenţii pentru înlăturarea arborilor căzuţi pe carosabil în localităţile Peşteana, Bretea Streiului şi Petroşani, precum şi pentru remedierea unei situaţii de urgenţă semnalată în localitatea Zeicani, unde mai multe fire de curent electric sunt desprinse de pe stâlpii de electricitate. La acest caz a fost solicitată intervenţia echipei tehnice a distribuitorului de energie. Judeţul Hunedoara s-a aflat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, sub Cod roşu de fenomene meteorologice periculoase, fiind emise două mesaje RO-ALERT pentru zonele vizate.
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…
În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…