Maximilian Gânju
Gospodării inundate, o bucată dintr-un drum naţional ruptă şi staţii forţate să lucreze la maxim pentru ca populaţia unei părţii a regiunii să nu rămână fără apă potabilă. Probleme au fost înregistrate şi în alte zone ale judeţului.
„După toate verificările efectuate împreună cu membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă reţeaua de canalizare din zona în care s-a produs avarierea asfaltului de pe DN 66 este funcţională la parametrii corespunzători. Canalizarea pe acest tronson nu este sub nici o formă surpată sau obturată. Remedierea suprafeţei rutiere se va realiza în urma efectuării unei expertize tehnice de către organele abilitate”, a anunţat Apa Serv Valea Jiului. Potrivit reprezentanţilor operatorului de apă s-au înregistrat probleme şi la staţia de tratare care deserveşte Petrila şi o parte a municipiului Petroşani, dar apa potabilă nu a fost sistată.
Pompierii din Valea Jiului au intervenit cu motopompe şi autospeciale pentru evacuarea apei din zonele inundate. La Vulcan şapte garsoniere au fost afectate de vremea rea.
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…
Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…