Categories: EvenimentFlash

Furtul din magazine ia amploare

Nicoleta Popa

Criza economică şi numărul mare de disponibilizări din ultima perioadă îi forţează pe tot mai mulţi hunedoreni să comită acte anti-soaciale, precum furturile. Magazinele de alimente sunt cele mai vizate de către hoţi. Astfel, de la începutul săptămânii, trei hunedoreni au dat iama prin magazine şi au plecat cu marfa fără să o plătească.
Ieri, o tânără de 17 ani din Deva a intrat într-un magazin, a probat un tricou de peste 100 de lei şi l-a uitat pe ea, ieşind fără să îl plătească. Personalul magazinului şi-a dat seama de cele întâmplate, doar după ce a descoperit în cabina de probă sistemul de alarmă, care a fost înlăturat de pe tricou. Aceştia au anunţat imediat poliţia iar hoaţa a fost prinsă în câteva ore. Tânăra s-a ales cu dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de furt.

La furat de ciocolată
Cu două zile în urmă, o femeie de 30 de ani din Deva a fost prinsă de agenţii de pază ai supermarketului Trident, în timp ce încerca să ascundă marfa furată. Aceasta a sustras produse alimentare în valoare de 40 de lei.
Luni, un tânăr de 23 de ani a furat de pe vitrina frigorifică din faţa unui magazin non-stop din Deva, mai multe pachete de ciocolată, în valoare de 40 de lei. Bărbatul a fost prins de către poliţişti în mai puţin de o oră, în apropierea magazinului. Tânărul nu are ocupaţie şi a mai fost cercetat pentru tâlhărie.
Toţi cei prinşi la furat s-au ales cu dosare penale şi sunt cercetaţi pentru furt calificat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago