Categories: EvenimentFlash

Fura plasele femeilor, dar a căzut în „plasa” poliţiştilor

Livia Botici

Un devean de 21 de ani a fost prins de oamenii legii, la scurt timp după ce-i furase plasa unei pensionare, ziua în amiaza mare, în plină stradă. Cu toate că hoţul tupeist a fost condamnat în urmă cu exact o lună, la cinci ani de închisoare, se pare că mania furatului nu s-a dezlipit de el.

Prins într-o oră

Bărbatul a fost prins pe strada Mărăşti, din Deva. Femeia de 63 de ani se îndrepta spre casă, când, din spatele ei, a venit în fugă un individ, care i-a smuls plasa din mână. Pensionara avea în sacoşă portofelul cu 150 de lei şi actele personale. După ce s-a văzut cu prada în mână, hoţul s-a făcut nevăzut, pierzându-se printre blocuri. „Datorită faptului că femeia a reţinut trăsăturile celui care i-a furat banii şi actele, în scurt timp, mai exact într-o oră, am reuşit să dăm de urma lui”, a declarat comisarul şef Cristian Horvat, şeful Biroului pentru Investigaţii Criminale Deva.

Tâlhar de meserie

Florin Constantin Boldijar a fost prezentat ieri magistraţilor de la Judecătoria Deva, cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile, dar instanţa nu a dat curs recomandării procurorilor, decizând că bărbatul poate fi cercetat în stare de libertate, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Deşi tânăr, Florin Boldijar nu este la prima abatere de acest gen, în luna august a anului trecut el comiţând o faptă asemănătoare, pe Calea Zarandului din Deva, însă în încercarea sa de a fugi cât mai repede de la locul faptei, nu s-a asigurat la traversarea străzii şi a fost accidentat uşor de o maşină. În data de 20 aprilie, bărbatul a fost condamnat de magistraţi, la cinci ani de închisoare şi la plata a 600 de lei, reprezentând daune materiale, pentru o altă tâlhărie. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Alba-Iulia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

11 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

23 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

23 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago