Categories: Actualitate

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași soluție, respectiv cum că trei funcționari ai Primăriei Petroșani sunt nevinovați.

Înalta Curte de Casație și Justiție, a decis în19.12.2024, printr-o decizie definitivă achitarea funcționarilor publici Vișan Adinel Daniel și Negoe Adrian, trimiși în judecată în anul 2018 de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru infracțiuni de corupție stabilind în mod definitiv că cei doi funcționari nu au săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală în exercitarea atribuțiilor de serviciu.  Avocatul Daniel Tomescu a demonstrat la Înalta Curte de Casație că instanța de fond a greșit considerându-i vinovați pe cei trei în baza unor probe care nu se suțin.

Prin aceeași decizie ICCJ a lăsat nesoluționată cererea AGENŢIIEI DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ și a ASOCIAŢIEI COMPOSESORALE POIENILE TĂII BĂNIŢA DÂLJA MARE PETROŞANI, astfel încât nu se mai impune achitarea sumelor solicitate de acestea cu titlu de prejudiciu iar sumele achitate deja trebuie restituite integral, întrucât nu mai există un titlu executoriu apt de a fi pus în executare silită.

Decizia Instanței Supreme confirmă azi, în mod definitiv faptul că cei doi funcționari, au acționat în limite legale fiind nevinovați în raport de acuzațiile aduse de anchetatori. (M.G.)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași soluție....

    Nu unul ci noua judecatori de la CCR au dat aceeasi solutie....

    Astia sunt nevinovati ca al doilea razboi mondial, sa fim seriosi!

Recent Posts

COMUNICAT

De la 1 octombrie 2026, președintele Consiliului de Administrație al Companiei VARDEV SA este ing.…

29 de minute ago

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago