Livia Botici
Un tânăr din Petrila, care nu a oprit maşina la semnalele oamenilor legii, i-a pus pe jar pe poliţiştii petrileni, care au fost obligaţi să-l urmărească cu sirenele pornite, mai bine de 14 kilometri. După o urmărire ca în filme, prin pădure, ce a durat în jur de o oră, Adrian Bolog a fost, în cele din urmă, prins.
Nu a oprit, de frică
Tot scenariul, demn de un film de acţiune, s-a petrecut noaptea, Adrian Bolog fiind observat de un echipaj de la poliţia rutieră, conducând, prin localitatea Petrila, un autoturism care nu avea plăcuţe de înmatriculare. Observând neregula, oamenii legii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, dar în acel moment tânărul a apăsat puternic pe acceleraţie şi a trecut val-vârtej pe lângă agentul postat în mijlocul drumului. Imediat, poliţiştii s-au urcat în maşina de serviciu şi au început să urmărească maşina condusă de Adrian Bolog, dar au mai chemat în ajutor încă un echipaj. Pe parcursul a 14 kilometri, fugarul nu a putut fi oprit din goana sa. Cursa de maşini a luat sfârşit în apropierea zonei Lunca Florii, din vecinătatea localităţii Petrila, acolo unde un bolovan a reuşit să facă ceea ce nu reuşiseră poliţiştii. Asta pentru că, din grabă şi neatenţie, hunedoreanul nu a observat o piatră, peste care a trecut cu roţile maşinii, moment în care unul dintre cauciucuri a explodat.
Era băut la volan
Pentru că autoturismul nu mai dădea randament şi exista riscul să fie prins, bărbatul şi-a abandonat maşina, dar şi pe pasagerul minor şi a luat-o la goană prin pădure. Poliţiştii, care au cerut şi sprijinul jandarmilor au reuşit să-l prindă în cele din urmă pe şoferul petrilean. Comisarul Ovidiu Zaharie, şeful Poliţiei Petrila, spune că „tânărul a refuzat testul de alcoolemie, dar şi recoltarea probelor de sânge. Pasagerul minor cu care acesta se afla în maşină le-a declarat însă poliţiştilor că Adrian Bolog a consumat băuturi alcoolice”, susţine comisarul Ovidiu Zaharie. Astfel, petrileanul este cercetat, în stare de libertate, pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi a primit o amendă contravenţională pentru fugă şi nerespectarea semnalelor agenţilor de circulaţie.
Are o armată de purtători de vorbe și tăietori de frunze la câini, toți lucrând…
Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…
Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…
Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…
Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și civică…
Facultatea de Inginerie din Hunedoara - Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de promotor al…