Categories: Actualitate

Frumoasa Evghenia, ghid pentru turiştii strãini la Castelul Corvinilor

În a doua zi a concursului de design „Dress of the World“, ce se desfăşoară în aceste zile la Timişoara, organizatoarea evenimentului, Evghenia George, le-a pregătit noi surprize concurenţilor români şi străini. Astfel, cu sprijinul lui Mihai Leu, city-managerul oraşului Hunedoara, Evghenia a organizat o vizită la cel mai important monument medieval din sud estul Europei,  Castelul Corvinilor.
Înaintea marii gale Dress of the World, tinerii designeri au fost primiţi de Ordinul Cavalerilor de Hunedoara cu pâine şi sare, pocale cu vin şi un spectacol artistic din perioada Evului Mediu. „Ne-am simţit extraordinar de frumos la Hunedoara. Am fost primiţi cu multă căldură de conducerea castelului, iar invitaţii noştri din Europa au rămas profund impresionaţi de frumuseţea şi istoria cetăţii. Cu câteva ore înainte, am vizitat şi sediul Auto Schunn din Deva, cea mai mare companie auto din vestul ţării, al cărei manager general este Elena Kovacs. Am vizitat, de asemenea, mai multe obiective turistice din Deva“, a arătat Evghenia George pentru revista www.iClara.ro.
Mihai Leu, campionul mondial la box şi city-managerul oraşului Hunedoara, a fost cel care a înlesnit vizita delegaţiei Dress of the World la Castelul Huniazilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

18 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

18 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

18 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

18 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

18 ore ago