Categories: Actualitate

Frizer condamnat pentru provocare de scandal

Bărbatul s-a luat de clienții dintr-un bar din Deva, fără un motiv, iar după o alter­cație verbală l-a bătut pe unul dintre ei. Victima a depus plângere penală iar fri­ze­rul a fost găsit vinovat și condamnat pen­tru infracțiunea de loviri și alte violențe.

A reintrat în bar
Totodată, instanța de judecată l-a obligat și la plata sumei de 15.000 de lei, re­pre­zentând daune morale. ”Persoana vătămată se afla, împreună cu colegii săi de serviciu, în local din municipiul Deva. În incinta ace­luiași local, la o altă masă, se afla și in­cul­patul, care era însoțit de două persoane de sex masculin. Persoana vătămată și martorii au părăsit localul, însă victima a reintrat în bar. În scurt timp, persoana vătămată și martorul au ieși din local fiind însoțiți îndea­proape de inculpatul L. Markety, dar și de ce­le­lalte două persoane de sex masculin din cercul său relațional. În fața localului, incul­patul l-a prins pe martorul de unul dintre brațe și a tras puternic de acesta, chiar în mo­mentul în care martorul intenționa să urce în autoturismul taxi. Imediat, persoana vătămată a intervenit pentru a-i acorda ajutor colegului său, moment la care in­cul­patul, dar și o altă persoană de sex masculin, rămasă neidentificată, i-au aplicat per­soa­nei vătămate mai multe lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul feței. Starea conflictuală a fost aplanată numai după ce a intervenit un angajat al barului”, se arată în dosar. Vic­tima a avut nevoie de circa o săptămână de îngrijiri medicale, iar instanța a apreciat că agresorul ”nu a avut nici un motiv întemeiat pentru a acționa agresiv, lovirea repetată a persoanei vătămate la nivelul feței fiind aptă a produce prejudicii mult mai grave, incul­pa­tul demonstrând o nepăsare față de dis­po­zițiile legale și o incapacitate de stăpânire a sentimentului de furie”. Judecătoria Deva a constatat că agresorul este integrat în so­cietate, lucrează ca frizer, astfel că l-a con­dam­nat la pedeapsa de 3.750 de lei amen­dă penală. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

6 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

6 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago