Un bărbat din comuna Teliucu Inferior a fost la un pas de a ajunge după gratii după ce s-a sustras constant de la efectuarea mai multor ore de muncă în folosul comunității.
A fost condamnat la jumătate de an de pușcărie pentru lovire și alte violențe, iar în fața instanței din cadrul Judecătoriei Hunedoara și-a luat angajamentul că va munci 120 de ore în folosul comunității dacă va primi o pedeapsă cu suspendare. Scăpat de închisoare, hunedoreanul a uitat de obligații iar consilierul de probațiune care-l supraveghea a cerut să-i fie revocat beneficiul suspendării executării pedepsei. Condamnatul a invocat în fața judecătorilor că lucrează zilnic și nu a avut când să muncească la primărie, dar și-a făcut timp când a aflat că este cu un picior în celulă. Instanța a dat curs cererii consilierului de probațiune, dar individul a scăpat de pușcărie în baza unei contestații judecate de Tribunalul Hunedoara. Instanța a stabilit că individul și-a făcut orele de muncă în folosul comunității și a desfiinţat hotărârea care-l trimitea pe bărbat în pușcărie. (M.Gânju)
Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofinanţarea necesară pentru construirea…
Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…
Cu câteva sute de euro scapi de obligația de a urma cursurile unei școli de…