Categories: Sport

FRF joacă tare, dar FC Hunedoara speră

Ciprian Marinuţ

Direcţia Juridică a F.R.F. a publicat, ieri, pe site-ul oficial, precizări „albe şi negre” în cazul listei cu echipele care nu au drept de promovare. Oficialii echipei FC Hunedoara, aflată pe lista incriminatorie, susţin că alb-albaştrii se încadrează la exemplul acceptat dat de Federaţie şi au drept de promovare.

Federaţia face lumină
Direcţia Juridică a F.R.F. a publicat, ieri, pe site-ul oficial al Federaţiei, două exemple concrete în privinţa echipelor care s-au înscris în competiţii, altfel decât printr-o acceptare pe baza meritului sportiv. Oficialii de la FRF şi-au menţinut poziţia de blam în cazul echipei Săgeata Năvodari şi de acceptare pentru ACSMU Poli Iaşi. „Săgeata Stejaru a obţinut dreptul de participare în Liga a II-a, fără a fi respectat principiul meritului sportiv, astfel că echipa Săgeata Năvodari, care i-a preluat locul, nu are dreptul de a participa într-o categorie competiţională superioară, pentru o perioadă de trei ani competiţionali”, se scrie pe site-ul FRF, la exemplul negativ. „Prin încheierea nr. 32, pronunţată de Judecătoria Câmpina, s-a admis cererea formulată de către CS Tricolorul Breaza cu privire la comasarea prin absorbţie a CS Navobi Charity Cup Iaşi, în urma comasării schimbându-se denumirea clubului CS Tricolorul Breaza, în Asociaţia Clubul Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iaşi. Precizăm că SC FC Politehnica Iaşi SA nu participă la nici o competiţie organizată de FRF, neexistând nici o legătură între cele două grupări”, se arată la exemplul acceptat „de fentare” a meritului sportiv.

Speranţe întemeiate
Ionel Danciar, organizatorul de competiţii al echipei FC Hunedoara, susţine că echipa alb-albastră este în aceeaşi situaţie ca şi ACSMU Poli Iaşi şi că se va lupta pentru a demonstra acest lucru şi a avea drept de promovare. „Şi noi am făcut fuziune prin absorbţie cu Clubul Sportiv Eolica Delta Tulcea, la fel ca şi cei de la Iaşi cu Tricolorul Breaza. Acum, comunicăm cu cluburile care sunt în aceeaşi situaţie ca şi noi şi lucrăm la un memoriu în care să ne apărăm cauza. Sunt cluburi în cazul cărora FRF are dreptate, dar FC Hunedoara nu ar trebui să fie pe lista neagră a celor fără drept de promovare”, a spus Danciar.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

19 ore ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

19 ore ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

o zi ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

2 zile ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

2 zile ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

3 zile ago