Categories: Sport

Fotbalul „sabotat” de zăpadă

Ciprian Marinuţ

Indiferent de rezultat, oficialii echipelor hunedorene care au susţinut, ieri, meciuri amicale, s-au plâns de starea terenurilor, susţinând că din cauza zăpezii şi a gheţii, a avut de suferit calitatea pregătirii.

Eşec la primul test

Aflată pe loc retrogradabil în liga secundă, Mureşul Deva n-a fost cu nimic mai presus decât lidera seriei C6, din eşalonul trei, Voinţa Sibiu, şi a pierdut la limită, scor 0-1, primul meci amical din această iarnă, disputat, ieri, în deplasare. Mureşul a încasat unicul gol pe finalul partidei, când sibienii au profitat de o învălmăşeală în careul devean şi au deviat mingea în plasă. Gheorghe Ţurlea, directorul sportiv al Mureşului, susţine că rezultatul a fost influenţat de starea proastă terenului. „Principalul nostru adversar a fost zăpada de pe teren. Dincolo de scorul nefavorabil şi de condiţiile grele de joc, a fost un antrenament bun, iar echipa s-a comportat bine pentru primul amical”, a spus Ţurlea. Unsprezecele de start, trimis în teren de antrenorul Gică Barbu, a fost următorul: Moldovan – Opriceană, Dosan, Pistol, Cîmpean – Sătmar, J. Vajda, Golguţ, Furdean, Kelemen – Bajko. În repriza secundă au intrat şi ceilalţi componenţi ai lotului, cu excepţia lui Zaiaţi, care e accidentat.

Unii pragmatici, alţii obosiţi

Meciul dintre CFR Simeria, revelaţia turului în eşalonul trei, şi FC Hunedoara, lidera Ligii a IV-a, a fost dezechilibrat, din cauza momentelor de pregătire diferite în care se află cele două combatante. Reveniţi din cantonament de aproape o săptămână, feroviarii au fost mai proaspeţi şi mai pragmatici decât hunedorenii, care au pus punct abia ieri stagiului de pregătire centralizată de la Cinciş. CFR a controlat jocul şi s-a impus cu 4-0 (2-0), prin golurile reuşite de Silviu Boloş (6 şi 17), Neamţ (83) şi Ungureanu (87). Simerienii au mai marcat două goluri în prima repriză, prin Marius Păcurar, însă ambele au fost anulate pentru henţ şi ofsaid. „Aş fi mulţumit dacă rabil nouă. Cred că suntem pe un drum bun, deşi diferenţa nu e edificatoare, pentru că FC Hunedoara a venit direct din cantonament”, a spus Mirel Biriş, antrenorul CFR-ului. „Au fost greşeli de portar, ofsaiduri şi alte erori. Nu ne-a interesat în mod special rezultatul, mai ales că băieţii erau mai mult cu gândul la întoarcerea acasă, după cantonament, decât la joc. La Cinciş, echipa a lucrat în special la pregătirea fizică, iar cu mingea s-a întâlnit doar la două – trei antrenamente”, a spus Nelu Mitrică, tehnicianul de la FC Hunedoara. CFR a mizat pe următorul 11: Iancău – N. Gabor, Lăcătuş, I. Buta, Păduraru – Ivaşcu, Găceanu, Goronea, Sil. Boloş – D. Dăscălescu. Păcurar. Au mai jucat: Covaci, Dragotă – Vladia, Coca, Făgărăşanu, Damian, Al. Vlad, Neamţ, Roiu, Ungureanu. FC Hunedoara i-a avut în teren pe: Al. Popa – Al. Marin (46 Vermeşan), Al. Sabou, Băiconi – Călugăr, Herlaş, Stănculea (46 Pârvu), Trăşcan – Corobea (46 I. Cristea), Stroe, Timofte (62 Vremi).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: 196 de milioane de euro din programul SAFE ajung la Digi, compania controlată de Zoltán Teszári

Magdalena Șerban Programul SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei) este un instrument financiar al Uniunii Europene…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie care pe vremuri își angaja nea­murile spunând că poa­te da…

20 de ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru că a atras investiții importante în comuna pe care…

20 de ore ago

Bulina neagră

Dana Golea, de la Biroul de Presă al Primăriei Deva Pentru că la orice solicitare…

20 de ore ago

A XXVII-a reuniune a Comisiei Mixte de Istorie a Academiei Române și a Academiei Ungare de Științe – Deschiderea oficială

Ieri, în Sala de Ședințe a Consiliului Ju­dețean Hunedoara, a avut loc deschiderea oficială a…

20 de ore ago

Grevă japoneză în sănătate. Sindicaliștii, nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare

Sindicaliștii din spitalele din Ro­mânia au intrat ieri dimineață în grevă japoneză, nemulțumiți de proiectul…

20 de ore ago