Categories: Sport

Fotbaliștii de la Deva revin cu forțe proaspete

Recent s-a desfășurat primul an­tre­nament din sezonul 2023-2024 pen­tru fotbaliștii de la CSM Deva. Sub co­manda antrenorului principal Ștefan Nanu și a colaboratorilor acestuia au fost prezenți 41 de jucători.

Unii au venit, alții au plecat
Dintre jucătorii prezenți la reunirea lotului mulți sunt juniori, aflați în probe la CSM Deva, urmând a fi păstrați în lot doar o parte dintre aceștia. De ase­me­nea, au fost prezenți jucătorii cu care
s-au semnat contracte în intersezon, Valentin Munteanu – Buzău, Alexandru Stoica, Darius Buia, Paul Copaci, Alexandru Rus – Gloria Bistrița, Alexandru Georgescu – Farul Constanța, Alexandru Sabău, Denis Giosu, Andrei Gavrilă, Nicu Modan – Șoimii Lipova, Gabriel Ștoi – Ripensia Timișoara, Alexandru Pătlagică – UTA, Cătălin Ionica – Alba Iulia. Pe de altă parte, CSM Deva s-a despărțit de mai mulți jucători. Printre cei care au plecat se numără și stoperul Alexandru Iordache, un produs al Centrului de Copii și Juniori de la CSM Deva, care a primit acceptul clubului de a se transfera la prim-divizionara FC U Craiova. Nelu Ardelean, președintele de la CSM Deva, le-a transmis jucătorilor și staff-ului că, în privința atingerii obiectivului pentru acest sezon, calificarea în barajul de pro­movare pentru Liga 2, au tot spri­jinul conducerii clubului și al ad­mi­nistrației publice locale din municipiu, care susține financiar clubul de la poalele Cetății. Prezentarea oficială a lotului va avea loc luni, 17 iulie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a îm­prietenit cu alt per­so­naj,…

20 de ore ago

Bulina albă

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…

20 de ore ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

20 de ore ago

Bătăuș „altoit” bine cu coada de la mop

O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…

20 de ore ago

Interlopii care au furat două seifuri, condamnați definitiv

Curtea de Apel Craiova a respins a­pelul formulat de unul dintre cei trei inculpați din…

20 de ore ago