Categories: Sport

Fotbal, Liga a V-a. Campioana revine pe primul loc

Nicolae Gavrea

Etapa desfăşurată duminică a fost una extrem de interesantă, iar în urma rezultatelor înregistrate s-a schimbat din nou liderul din clasament. Derbiul etapei a programat jocul dintre echipa aflată în fruntea clasamentului înaintea etapei, Retezatul Ţara Haţegului, care a întâlnit pe teren propriu pe AS Sântămăria Orlea, echipă care se afla pe locul trei în clasament.

Jocul s-a terminat la egalitate, scor 1-1, după ce gazdele au deschis scorul în prima repriză, prin Flavius Lăcătuş (min. 23), iar oaspeţii au egalat pe final de meci, prin reuşita lui Vasile Băicoană (min. 87). Rezultatul de egalitate înregistrat nu a avantajat nici una dintre combatante, deoarece de acesta a profitat Măgura Pui, campioana en titre a judeţului.
Echipa din Pui a câştigat la scor partida pe care a avut-o acasă în compania celor de la Aurul Certej, pe care i-au învins cu 5-0, golurile învingătorilor fiind marcate de Cornel Fegher (min. 23), Dănuţ Sălăşan (min. 40), Cristian Mailat, cu o „dublă“ (min. 53 şi 63) şi Daniel Albu (min. 77), într-un meci în care echipa vizitatoare nu a avut nici un jucător de rezervă.
După această etapă Măgura Pui revine pe primul loc, cu 21 de puncte, urmată de Retezatul Ţara Haţegului, cu 20 de puncte şi AS Sântămăria Orlea, cu 19 puncte, toate cele trei echipe având câte nouă meciuri disputate.
Foarte aproape de podium este acum Agrocompany Băcia (a patra clasată) cu 19 puncte, dar golaveraj mai mic decât Sântămăria Orlea. De subliniat că duminică echipa din Băcia a câştigat cu 3-1, în deplasare, pe terenul celor de la Metalul Crişcior. Meciul a fost disputat, cu egalitate la pauză, golurile fiind înscrise în repriza secundă, oaspeţii prin Paul Apati (min. 61 şi min.70) şi Remus Stoica (min.90), iar gazdele au redus din handicap prin rezerva Eusebiu Roşu (min. 79).
Rezultatele etapei:
Comunal Ilia – Zarandul Crişcior 0 – 2 (0-2)
Ponorul Vaţa – Sargeţia Bretea Română 1 – 3 (1-1)
Victoria Dobra – Unirea General Berthelot 0 – 6 (0-2)
Măgura Pui 2010 – Aurul Certej 5 – 0 (2-0)
Metalul Crişcior Brad – Agrocompany Băcia 1 – 3 (0-0)
Retezatul „Ţara Haţegului” – Sântămăria Orlea 1 – 1 (1-0)
Universitatea Petroşani a stat

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Truda de a nu face nimic este visul unui fost ales local din re­gi­u­ne. Pus…

6 ore ago

Bulina albă

Paul-Mihai Nerges, l iderul echipei NovaVision din cadrul Universității Petroșani Pentru că, alături de colegii…

6 ore ago

Bulina neagră

Andrei I., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea…

6 ore ago

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Soluția pentru telecabina de pe Dealul Cetății este realizarea unui nou ascensor

În cadrul unei conferințe de presă sus­ți­nute luni, 25 mai 2026, primarul mu­ni­cipiului Deva, Lucian…

6 ore ago

Luncoiu de Jos: buget mic, eforturi mari. Dar sunt și vești bune

Magdalena Șerban În 2026, pentru primăriile cu un bu­get local restrâns, soluția prin­ci­pală o reprezintă…

6 ore ago

Drifturi la poalele Cetății. Ce face Poliția Locală Deva?

Unii tineri se distrează foarte fru­mos. Iar polițiștii locali din Deva nu fac nimic! Se…

6 ore ago