Categories: Sport

Fotbal, Liga a IV-a. Scor de maidan la Haţeg!

Nicolae Gavrea

Cea de a doua etapă din cadrul campionatului Ligii a IV-a din judeţul Hunedoara a adus şi un prim rezultat de maidan. Echipa din Haţeg s-a răzbunat pe formaţia din Călan, iar scorul înregistrat în partida de sâmbătă ne scuteşte de vreun comentariu, 13-1 pentru gazde.

E important de aflat ce s-a întâmplat cu Victoria Călan la această partidă, deoarece la debutul de campionat, voci din cadrul formaţiei declarau că echipa va trage la promovarea în eşalonul superior. Cum poveşti despre promovare am tot auzit şi acest campionat este lung, să credem că a fost doar plata unor datorii mai vechi, iar Haţegul a ieşit acum mai bine din această dispută.
Un alt rezultat interesant a fost înregistrat la Vulcan, unde echipa locală s-a impus cu 6-0( !) în faţa colegilor de la Dacia Orăştie, echipă ajunsă acum pe ultimul loc din clasament. Şoimul Băiţa a câştigat acasă, Aurul Brad se impune pe teren propriu şi două echipe câştigă în deplasare: Gloria Proinstal la Universitatea din Petroşani, iar CNS Cetate Deva bate modest la Jiul.
În clasament, Şoimul Băiţa se instalează lider pentru o săptămână având 6 puncte, la fel ca şi Aurul Brad, urmate cu câte 4 puncte de echipele din Haţeg, Vulcan şi Geoagiu.
Rezultatele etapei a doua:
ACS Şoimul Băiţa – CS Inter Petrila 2-0
CSM Mihai Viteazul Vulcan – CSM Dacia Orăştie 6-0
CSA Aurul Brad – ACS Minerul Uricani 2-0
CSO Retezatul Haţeg – AS Victoria Călan 13-1
AS Universitatea Petroşani – AS Gloria Proinstal 0-2
CSM Jiul Petroşani – CNS Cetate Deva 0-1
Etapa următoare:
ACS Şoimul Băiţa – CSM Jiul Petroşani
CS Inter Petrila – CSM Mihai Viteazul Vulcan
CSM Dacia Orăştie – CSA Aurul Brad
ACS Minerul Uricani – CSO Retezatul Haţeg
AS Victoria Călan – AS Universitatea Petroşani
AS Gloria Proinstal – CNS Cetate Deva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat depistat circulând pe un drum închis, sub influența alcoolului, la Vulcan

La data de 2 ianuarie 2026, la ora 15.38, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan…

2 ore ago

🚨 ATENȚIE, CONDIȚII DE IARNĂ! ❄️🚗

❄️ Ninge în întreg județul, iar carosabilul este acoperit cu zăpadă. Circulația se desfășoară în…

3 ore ago

4 tineri ajutați de jandarmii montani după ce au alunecat cu mașina într-o râpă

În după-amiaza zilei de 30 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce patrulau pe…

3 zile ago

Umbrarescu a cumparat combinatul siderurgic din Hunedoara

Ziarul Financiar scrie ca Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic antreprenor din construcţii, a semnat un…

4 zile ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Patiseria Doni Ile SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe…

4 zile ago