Categories: Sport

Fotbal. Liga a IV-a. Minerul Uricani se pregăteşte pentru reluarea campionatului

Nicolae Gavrea

În această pauză forţată de pandemia de coronavirus, conducerea clubului Minerul Uricani a perfectat câteva transferuri importante pentru formaţia din Valea Jiului. Echipa a achiziţionat şapte jucători, iar preşedintele Vasile Scurtu anunţă planuri mari la Uricani.

„Abia aştept să jucăm. Am aşa un dor de fotbal şi o dorinţă mare de a bate pe Inter Petrila. Cu ei vom juca primul meci la Uricani când se va relua campionatul, probabil pe finalul lunii iunie. Abia aştept să îi văd la treabă pe noii jucători. O să vedeţi o altă faţă a Minerului. În cinci ani de zile voi readuce Minerul în Liga a treia, apoi pot să mă las liniştit de fotbal“, a spus preşedintele, care este şi jucător activ la echipă.
Printre noutăţile de la Minerul se numără şi Elian Preoteasa, care a revenit după o absenţă de câţiva ani. Minerul Uricani este surpriza plăcută din acest sezon competiţional, cu victorii în faţa formaţiilor favorite la primul loc, Retezatul Haţeg şi Şoimul Băiţa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

16 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

22 de ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

o zi ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

o zi ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

o zi ago