În partida derbi din Liga a IV-a Hunedoara, etapa cu numărul 10, CSM Jiul Petroşani a fost învinsă la Geoagiu cu scorul de 1-0. De altfel, a fost o zi neagră pentru echipele din Valea Jiului, atât Jiul, cât şi Inter Petrila fiind învinse. CSM Vulcan s-a impus cu scorul de 4-1 în deplasare la Minerul Uricani, iar Aurul Brad a realizat scorul etapei, învingând cu 11- 0 pe Cetate Deva.
Chiar şi învinsă, după această etapă, Jiul Petroşani rămâne lider al clasamentului, dar Gloria oraşului Geoagiu s-a apropiat la trei puncte. Inter Petrila a coborât pe locul şase, urmată de CSM Vulcan.
Revenind la Jiul Petroşani, antrenorul Damian Militaru face apel la calm şi este conştient de faptul că înfrângeri mai pot apărea. „Băieţii trebuie felicitaţi. Nu trebuie să facem un capăt de ţară din acest eşec. Am avut mai mulţi jucători lipsă la meciul de la Geoagiu şi atunci când îţi lipsesc titularii se cunoaşte. Este a doua înfrângere pentru noi şi repet, nu trebuie să ne lăsăm afectaţi. Cu siguranţă vom mai şi pierde, nu putem prevedea chiar totul. Important este cum vom gestiona acest eşec şi să trecem peste el cât mai repede. Dacă sâmbătă câştigăm ne distanţăm la 6 puncte“, a spus Damian Militaru.
Inter Petrila a fost învinsă la scor de neprezentare, în partida de la Haţeg iar după încheierea jocului au fost înregistrate şi unele incidente nedorite. CSO Retezatul Hateg s-a impus cu scorul de 3-0.
„Un meci frumos, cu multe faze de poartă şi o zi norocoasă pentru noi, Jiul pierzând la Geoagiu cu 0-1. Păcat de incidentul de la sfârşitul meciului, când un jucător de la echipa petrileană a adus injurii antrenorului nostru, reuşind cu greu să scape de furia spectatorilor“, s-a scris pe site-ul clubului. De partea cealaltă oficialii Interului nu au dorit să comenteze, aşteptând decizia Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Hunedoara, care va analiza şi acest caz.
În clasament, Jiul Petroşani totalizează 21 de puncte, fiind urmată de Gloria Geoagiu şi Şoimul Băiţa, cu câte 18 puncte fiecare şi de Aurul Brad şi Retezatul Haţeg cu câte 17 puncte fiecare.
Rezultatele etapei:
Gloria Oraşului Geoagiu – Jiul Petroşani 1-0 (0-0)
Retezatul Haţeg- Inter Petrila 3-0 (0-0)
Minerul Uricani – Mihai Viteazul Vulcan 1-4 (0-2)
Aurul Brad- Cetate Deva 11-0 (7-0)
Dacia Orăştie – Victoria Călan 6-1(1-0)
Şoimul Băiţa – a stat
Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…
În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…