Categories: Actualitate

Fotbal Liga a IV-a. Derby câștigat de gazde

Etapa desfășurată la finalul săp­tă­mânii trecute a programat un derby așteptat cu interes de iubitorii fot­balului hunedorean.
Liderul actual al clasamentului, Unirea DMO, a evoluat pe terenul echipei Rete­zatul Hațeg pentru cele trei punc­te puse în joc. Spectacolul așteptat nu a fost unul deosebit, chiar dacă ju­că­torii celor două formații se cunosc foar­te bine, unii dintre ei au fost chiar colegi în sezonul trecut, drept urmare a fost doar un singur gol înscris, autorul a­ces­tuia fiind Iulian Tecsi, în min.90 +1.

Egalitate la Simeria
Arbitrul Florin Roman din Deva, ajutat de asistenii Cristina Bumb și Alin Saraol, a gestionat foarte bine jocul și starea disciplinară, el sancționând abaterile de la regulament. Alexandru Cos­tea, de la gazde și jucătorii Raul Pas­tilă și Andrei Coblis, de la oaspeți, au primit cartonașele galbene, iar Andrei Cobliș a fost eliminat și trimis la vestiare după ce a primit al doilea cartonaș galben.
O surpriză a fost rezultatul de ega­li­tate înregistrat la Simeria, unde echipa locală a terminat la egalitate, 2 – 2, cu Victoria Călan, în rest rezultate nor­male care nu aduc schimbări în partea su­perioară a clasamentului.

 

Rezultatele etapei:

  • CSO Retezatul Haţeg – ACS Unirea DMO 1 – 0
  • CSM Dacia Orăştie – CSM Mihai Viteazul Vulcan 1 – 0
  • CS CFR Simeria – AS Victoria Călan 2 – 2
  • ACS Minerul Uricani -CS Inter Petrila 0 – 6
  • Gloria Orașului Geoagiu – CSM Deva 7 – 0
  • ACS Şoimul Băiţa – CSM Aurul Brad 0 – 2

Lider rămâne Unirea DMO, care are 34 de puncte, fiind urmată de Gloria Geoagiu, cu 31 de puncte și de Retezatul Hateg, cu 25 de puncte.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocu­parea unui post la o unitate medicală ar…

11 ore ago

Bulina albă

Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…

11 ore ago

Bulina neagră

Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…

11 ore ago

Minerii din Valea Jiului, solidari cu cei din Oltenia

Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Ener­­getic Valea Jiului, se declară…

11 ore ago

Eternul Paris

În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…

11 ore ago