Categories: Sport

Fotbal, Liga a III-a. Pandurii Tg. Jiu – CS Hunedoara 2-0

Nicolae Gavrea

Echipa CS Hunedoara, antrenată de Raul Spătaru, şi-a continuat jocurile de pregătire şi a evoluat vineri, de această dată pe un teren sintetic, în deplasare la formaţia de ligă secundă Pandurii TG. Jiu. Gazdele s-au impus la final cu 2 – 0 (0 – 0), după o primă repriză în care hunedorenii au avut o prestaţie bună.

Tehnicianul hunedorean a folosit pentru acest joc două echipe şi a trimis în teren pentru prima repriză următorii jucători: Dumitrescu – Cristi Creciunesc, Kovacs, Ionică, Trăşcan – Iacob, Marinca, Bloj, Totâlcă (în probe) – Burlacu, Vasinc. După pauză au mai intrat Raţ, Cobliş – portari, Dani Creciunesc, Radicof, Robert Cristian, Costea (în probe), Bularda, Cămărăşanu, Chelemen, Bujor (junior, care a şi semnat cu clubul hunedorean), Tiric şi Kocsis.
Raul Spătaru a declarat: „A fost un antrenament bun, în care am rulat din nou întreg lotul avut la dispoziţie, cu mai mulţi juniori aflaţi în vederile noastre şi cu jucători aflaţi în probe. Bujor, un junior născut în 2001, va rămâne la echipă; Tiric s-a întors de la Pecica, transferul e definitiv; Cobliş, care a intrat în ultimele minute cu Pandurii, se va ocupa de pregătirea portarilor. Am făcut o primă repriză bună, chiar ne-am creat mai multe situaţii de a marca decât ei. Vasinc a ratat o ocazie monumentală cu poarta goală, Kovacs a avut şi el o şansă mare, dar portarul lor a respins. Puteau şi ei înscrie, au avut o bară în ultimele minute ale reprizei. Golurile le-am primit după pauză, când am introdus mai mulţi juniori pe teren. Chiar şi aşa, Kocsis a mai ratat şi el câteva ocazii, Ciucurescu a avut şi el una. Am mai înregistrat câteva plecări, pe lângă Petresc şi Licu, care şi-au reziliat contractele, şi Scarlat, care vrea să plece în Spania cu familia. Este vorba de Bobină, care a ajuns la un acord cu conducerea clubului pentru rezilierea contractului, şi de portarul Jurca. Acesta a primit acceptul să dea probă de joc la Becicherecu. Noi aşteptăm în continuare întăriri, sperăm să mai aducem jucători pentru retur”, a spus după meci Raul Spătaru, antrenorul principal al Hunedoarei.
Următorul joc de verificare pentru hunedoreni va avea loc sâmbătă, de la ora 12, tot la Târgu Jiu, în compania Pandurilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

7 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

7 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

7 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

7 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

8 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

8 ore ago