Categories: Sport

CS Hunedoara a pierdut, din nou, cu Pandurii Tg. Jiu

Nicolae Gavrea

Cealaltă echipă din Liga a III-a care evoluează în judeţul nostru, CS Hunedoara, a susţinut sâmbătă al treilea joc de verificare din intersezon. Adversară i-a fost aceeaşi echipă de liga secundă, Pandurii, la fel ca în urmă cu o săptămână. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor final 5 – 1 (3 – 1). Golul hunedorenilor l-a marcat Burlacu, din penalti, la scorul de 2 – 0.

Raul Spătaru, antrenorul hunedorenilor, a declarat după această partidă: „Jocul a semănat mult cu cel din urmă cu o săptămână. Am făcut o primă repriză în general bună, noi am fost cei care am dominat, ne-am creat mai multe ocazii, chiar dacă scorul de 3 – 1 la pauză poate spune altceva. Le-am făcut însă trei cadouri, toate trei golurile ni le-au dat cu poarta goală. După pauză am introdus foarte mulţi juniori, pentru că ăsta este lotul pe care îl avem la dispoziţie la ora actuală. Au lipsit Kovacs, accidentat, Ciucurescu a fost învoit, iar Daniel Creciunesc e suspendat pentru prima etapă şi am încercat o formulă de echipă cât mai apropiată de cea pe care o vom folosi la acel meci (n. red.- acasă cu Viitorul Dăeşti)”, a spus după partidă Raul Spătaru, antrenorul principal al formaţiei de pe Cerna.
Dar antrenorul principal la echipei este nemulţumit de aceste rezultate. „Nu este jocul la care mă aşteptam, spun sincer. La începutul pregătirilor ni s-a cam dat programul peste cap, iar lotul este acesta pe care îl vedeţi, unul «subţire». Dintre foştii componenţi şi-au mai reziliat contractele, au mai plecat, iar de adus l-am adus doar pe Tiric. Adică au plecat şapte şi a venit unul singur. Aşteptăm în continuare întăriri, sperăm să putem aduce jucători în perioada următoare. Acum intrăm într-un cantonament de 10 zile pe plan local şi încă mai căutăm adversar pentru un amical sâmbătă, pe 15 februarie. Dacă nu vom reuşi să găsim pe nimeni, vom face un joc-şcoală la mijlocul săptămânii viitoare”, a mai spus Spătaru.
CS Hunedoara a evoluat în prima parte a partidei cu: Dumitrescu – Cristi Creciunesc, Radicof, Ionică, Trăşcan – Iacob, Marinca, Robert Cristian, Bloj – Burlacu, Vasinc. În partea secundă au mai intrat Raţ în poartă, Chelemen, Cămărăşanu, Bujor, Kocsis, Bularda şi Tiric ca jucători de câmp.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago