Categories: Sport

FOTBAL Liga a III-a. Hunedorenii mai au un hop mare până la Liga a II-a

Cele 10 echipe care s-au calificat în faza finală a barajului de promovare în Liga a II-a sunt: Dante Botoșani, SC Oțelul Galați, CS Tunari, Progresul Spartac, AFC Odorheiu Secuiesc, CSM Slatina, CSM Reșița, CSC Dumbrăvița, CS Hunedoara și Minaur Baia Mare.

Nu au tras tare
Dante Botoșani a fost singura care a avut nevoie de reprize de prelungiri pen­tru a trece de adversara sa, CSM Focșani, iar marea surpriză a acestei faze s­e­mi­fi­nale este CS Tunari, care din postura de a doua clasată în seria în care a activat, a reușit să elimine cu o dublă victorie favorita CS Afumați, lider în Seria 3.
Echipa hunedoreană (foto) s-a mena­jat, după cum arată scorul, pentru viitoa­rele două întâlniri, cruciale pentru pro­mo­vare. Formația de sub furnale a remizat, 0-0 cu CA Oradea în manșa retur, dar echipa pregătită de Florin Maxim s-a calificat în finala barajului de pro­movare și va întâlni decisiv pe cei de la Minaur Baia Mare. Astfel, în 4 iunie, ai noștri joacă cu Minaur Maia Mare, care s-a calificat după victoria cu 3-2 (în tur: 4-0) în fața celor de la Metalurgistul Cugir. Primul joc dintre cele două for­mații se va disputa la Hunedoara, iar returul este programat în 8 iunie la Baia Mare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago