Categories: Sport

Fotbal Liga a III-a. FC AVRIG – FC HUNEDOARA 1- 5. Lideri în premieră

Ciprian Marinuț

 FC Hunedoara a urcat în premieră, în această ediție de campionat, pe primul loc al seriei a IV-a a Ligii a III-a, după ce s-a impus cu scorul etapei, 5-1 (2-0) în deplasare, în fața „lanternei roșii”, FC Avrig. Golurile au fost marcate de Lintaru, Şoit, Al. Petresc (pen.), Nicula şi Drăgan.

Start perfect, final în forță

Trupa lui Constantin Olariu profitat de slăbiciunile ultimei clasate și și-a mărit numărul de goluri macat într-un meci, după ce anterior câștigase cu 1-0, 2-0 și 3-0. Hunedorenii au început în forță și au înscris de două ori în primele şase minute prin Lintaru (aflat la primul gol în noul sezon) şi Şoit (ajuns la golul cu numărul patru în campionat). Pe finalul reprizei secunde, FC Hunedoara s-a dovedit mai proaspătă din punct de vedere fizic și a mai înscris de trei ori. Alexandru Petresc a punctat din penalty (73), iar apoi prin Nicula (78) şi Drăgan (83), au dus scorul la 5-1. Golul de onoare al gazdelor a fost reuşit de Frăţilă (min.74).

Rezultatele etapei a VI-a:

-Vulturii Lugoj – FCM Reşiţa    4-1

-Jiul Rovinari – Pandurii II  Tg. Jiu  0- 0

-Ştiinţa Turceni – Millenium Giarmata    1- 2

-FC Avrig – FC Hunedoara    1- 5

-Becicherecu Mic – Muncitorul Reşiţa    3-2

FC Caransebeş a stat deoarece Minerul Mătăsari s-a retras.

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

16 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

16 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

16 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

17 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

17 ore ago