Categories: Sport

Fotbal Liga a III-a. Cum se pregătesc fotbaliștii deveni pentru finalul sezonului

Recent reveniți din vacanță, fotba­liștii legitimați la echipa de fotbal seniori a clubului CSM Deva au aflat programul precompetițional până la debutul sezonului din partea finală a campionatului din Liga a III-a, mai precis pentru perioada 10 ianuarie-8 martie 2024.

Pentru ozonificare
După prima întâlnire este progra­mată vizita medicală pe care o vor sus­ține toți componenții lotului. Va urma o readaptare la efort și apoi se vor disputa câteva jocuri amicale.
CSM Deva va juca o partidă amicală în data de 20 ianuarie cu formația Săsciori, iar o zi mai târziu va fi orga­ni­zată o conferință de presă la care se vor prezenta noutățile din cadrul lotului cu care echipa va evolua în acesta sezon.
În 27 ianuarie este programat jocul amical cu CSM Reșița, iar pe 3 fe­brua­rie cel cu Unirea Dej, ambele în de­pla­sare. Urmează un cantonament cen­tra­lizat la Vatra Dornei – Poiana Stampei, unde condiții de pregătire atât în sală de forță cât și în aer liber pentru ozo­ni­ficare. După cantonamentul de la Vatra Dornei sunt programate alte meciuri de pregătire: pe 17 februarie joc amical cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, pe 21 februarie joc amical cu Poli Timișoara, iar pe 24 februarie un joc amical cu echi­pa din Tg. Mureș.
Ultimele jocuri amicale, după care va fi stabilită și formula cu care echipa va evolua în campionat, sunt programate pe 28 februarie când formația deveană va juca cu Phoenix Buziaș și apoi pe 2 martie cu ACS Mediaș.
Reamintim că primul joc oficial, la reluarea campionatul din seria a VII-a a ligii terțe, este programat pe data de 9 februarie, când CSM Deva se va de­pla­sa la conjudețeana CSM Jiul Petroșani. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

21 de ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

4 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago