Corvinul Hunedoara a câștigat meciul amical, scor final 0-1 (0-0), contra formației Politehnica Timișoara. S-a jucat fără spectatori (arena neputând găzdui meciuri cu public), pe un teren destul de bun și pe o vreme friguroasă, cu vânt, dar însorită în prima repriză.
Prima repriză, fără gol
VIP-uri la meci
Odată cu startul reprizei secunde, acțiunile din teren au fost mai spectaculoase. S-a marcat o singură dată, hunedorenii fiind cei care au reușit singurul gol al partidei, prin M. Coman, cel care a profitat de o greşeală a portarului Denis Moldovan. În contul hunedorenilor am mai trecut ocaziile ratate de Mitran (în două rânduri!) şi Lupu, care au avut şansa majorării avantajului, primului fiindu-i refuzat şi un penalty, aproape de finalul jocului. La meci au fost prezenți și antrenorii timișoreni Cosmin Contra (ultima dată la Al-Ittihad – Arabia Saudită, celebrul ex-internațional fiind membru în Consiliul de Administrație al SSU Politehnica) și Alexandru Pelici (selecționerul României U19).
„A fost un meci pe iarbă, a fost mai greu. Ne-am adaptat și, pot spune că a fost un meci bun. Evoluția jucătorilor mei m-a mulțumit. Am început mai greu, dar în repriza secundă am controlat jocul în totalitate. Am început partida cu cinci juniori, nu m-am gândit încă la o formulă, vreau ca ei să joace și să fie sănătoși”, a spus antrenorul Florin Maxim.
Următorul joc al Corvinului este programat pe data de 7 februarie, un nou test, tot în deplasare, în Valea Domanului, cu CSM Reşiţa – liderul seriei a opta din Liga a III-a.
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…