Categories: Sport

FOTBAL Liga a III-a. CSM Jiul a câștigat în deplasarea de la Rm. Vâlcea

Așa cum anticipat înainte de ultima etapă din turul de campionat, formația CSM Jiul Petroșani a profitat de situația în care se află cei de la Sparta Rm. Vâlcea, ultima clasată în seria a 8-a, și au obținut un rezultat bun.
Jucătorii din Petroșani au strâns rân­durile după debutul nu foarte bun din acest sezon și, în ultimele partide, au reușit să își adjudece câteva victorii cu care au urcat în clasamentul seriei a 8-a. Vineri, în jocul pe care l-au disputat în deplasare, Jiul a reușit să obțină o nouă victorie câștigând întâlnirea cu Sparta Rm. Vâlcea cu 2-0.
Golurile au fost marcate de către Vlad Buțurcă. Cu acest rezultat, Jiul se menține pe locul cinci în serie, având 20 de puncte și este mai liniștită la acest finalul de sezon regular.
Au evoluat la CSM Jiul Petroșani: Turiță, Pătlăgică, Giurică, Dunca, Hon­dorocu, Sandu, Pruteanu, Buțurcă Sajin, Gogescu și Toma, rezerve au fost Mureșan, Lovas, Jinga, Iftimie, Covaci, Stoienică, Rotea și Vreja, antrenor Gabriel Radu.

Rezultatele etapei 15-ultima din tur

Seria a 8-a

  • ACS Unirea Bascov – ACS Aro C-Lung Muscel 5 – 3
  • ATCS Sparta Rm. Vâlcea – CSM Jiul Petroşani 0 – 2
  • ACSO Filiaşi – CS Gilortul Tg.Cărbuneşti 2 – 1
  • ACS Viitorul Dăeşti – CS Speed Academy 0 – 1
  • CS Vulturii Fărcăşeşti – SCM Rm.Vâlcea s-a disputat duminică de la ora 14.00

Pe primul loc este formația SCM Râm­nicu Vâlcea, cu 36 de puncte, urmată de ACSO Filiaşi cu 30 de punc­te și de ACS Unirea Bascov, cu 27 de puncte.

Seria a 9-a

  • CSC Peciu Nou – ACS Viitorul Arad 3 -0
  • CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii . . 2 – 2
  • CS Lotus Băile Felix – CS Timişul Şag 1 – 0
  • SSU Poli Timișoara – CS Avântul Periam 2-1
  • ACS Progresul Pecica – ACS Minerul Lupeni 1 -1

În clasament, pe primul loc, se află la finalul turului de cam­­pio­nat echipa CSC Peciu Nou, care totalizează 30 de puncte. (N. G.)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

6 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

6 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

6 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

7 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

7 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

7 ore ago