Categories: Sport

FOTBAL LIga a III-a: CS Hunedoara pierde acasă, după o repriză a doua de coşmar

Nicolae Gavrea

Partida de la Hunedoara din cadrul etapei cu numărul şapte din Campionatul Ligii a III-a seria a IV-a, în care echipa locală CS Hunedoara a întâlnit pe Naţional Sebiş, nu anunţa nimic deosebit. Dar s-a dovedit a fi până la urmă a fi un coşmar pentru hunedoreni, cei care au avut victoria la îndemână, la pauză ei conducând lejer, dar au pierdut meciul, după ce au încasat în repriza secundă cinci goluri fără să marcheze vreunul.
Totul, după ce la pauză hunedorenii conduceau cu 2-0, iar finalul primei părţi a fost unul în care formaţia gazdă a irosit alte trei ocazii rarisime. Oaspeţii din Sebiş, cu un antrenor optimist, care a simţit momentul şi a efectuat două schimbări inspirate, s-au impus cu 5-2 neverosimil şi greu de anticipat. Introducerile lui Szekely şi Petculescu au schimbat soarta partidei, deoarece primul a fost net superior la toate duelurile individuale cu apărătorii hunedoreni, iar al doilea punctând cu şuturi de la distanţă care au întors scorul de la 2-1 la 2-3 în numai două minute.
Primul gol în această partidă s-a marcat în min. 19, când Creciunesc l-a găsit pe Tecsi demarcat în careu, acesta a întors cu calm un adversar şi a trimis peste Gakos sub transversală. Gazdele aveau să îşi majoreze avantajul în min. 27. Tecsi l-a găsit cu o pasă în diagonală de la centrul terenului pe Bloj, acesta a scăpat singur în terenul advers, a driblat şi portarul şi a trimis în poarta goală pentru 2-0.
Pe finalul primei reprize hunedorenii au ratat trei ocazii mari de a-şi mări avantajul de pe tabelă, două prin Creciunesc şi una prin Tecsi, care a trimis mingea, la o lovitură liberă de la 18 metri, în transversala porţii arădene. Dar la pauză, CS Hunedoara conducea cu un avantaj oarecum liniştitor, cu 2-0.
După pauză, în teren pentru echipa gazdă au revenit cu totul şi cu totul alţi jucători. Antrenorul echipei din Sebiş contează pe veteranul Szekely, excelent coordonator de joc. După câteva atacuri la o poartă şi la cealaltă, a urmat o cădere halucinantă a formaţiei hunedorene.
În minutul 52 va fi 2-1: Szekely a câştigat un duel individual cu adversarul direct, a trimis o pasă în careu pentru Enciu, acesta a preluat, şi a şutat nestingherit de vreun apărător. Apoi în min. 56, se va restabili egalitatea (2-2): Petculescu, intrat la pauză, a prins un şut sănătos de la 25 de metri la o respingere din careu, mingea trecând pe sub portar, a intrat în plasă, pentru ca două minute mai târziu oaspeţii să întoarcă rezultatul în avantajul lor, printr-un gol înscris de acelaşi Petculescu dintr-un „trasor” de la 28 de metri, care s-a dus pe colţul lung al porţii lui Cobliş.
Gazdele nu şi-au revenit, după seria de lovituri primite şi nu au mai reuşit să îşi creeze nici o fază periculoasă la poarta adversarilor. În minutul 73 Ciucurescu a văzut cartonaşul roşu după ce l-a lovit pe Enciu la o fază de la centrul terenului şi lucrurile se complică pentru echipa hunedoreană.
Ankomah a marcat şi el în min. 79, când Szekely l-a lansat pe contraatac (4-2 pentru Naţional Sebiş), pentru ca în min. 83 Enciu să înscrie al cincilea gol din apropiere, la o învălmăşeală în careul mic hunedorean. Putea fi şi mai rău pentru gazde, dar Sebişul a ratat incredibil în min. 88 un contraatac la care trei oameni au scăpat singuri cu portarul, mai întâi Szekely, apoi Onţel, punând în valoare paradele lui Cobliş.
Judecând la rece, este totuşi greu de explicat ce s-a întâmplat cu echipa din Hunedoara în repriza a doua, blocajul jucătorilor fiind unul evident şi greu de digerat.
CS Hunedoara: Cobliş – Iacob, Ciucurescu (eliminat min. 73), Ionică, Doboş – Bloj (min. 72 Scânteie), D. Creciunesc, Herci (min. 78 Ionicescu), Marinca – Marcu (min. 65 Kocsis). Antrenori – Mircea Alic şi Raul Spătaru

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

o zi ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

o zi ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago