Categories: Sport

FOTBAL. Liga a III-a. Corviniştii au câştigat greu, dar au câştigat

Corvinul își continuă parcursul fără greșeală din campionat după ce a în­registrat un nou succes, al șaptelea, din tot atâtea posibile, de data aceasta pe terenul celor de la ACS Târgu Mureș. Hunedorenii s-au impus cu 3-2, la capătul unui joc pe care singuri şi l-au făcut mai dificil decât era aşteptat.

Și-au făcut singuri probleme
Pe o suprafaţă de joc uşor moale, dar mult peste altele de la acest nivel, elevii lui Florin Maxim au stat doar în jumă­tatea adversă în primele 10 minute. Timp în care Coman şi Iacob au avut primele două şanse mari de a marca. Primul, cu o lovitură de cap puţin peste, din careul mic (min. 7), al doilea cu o centrare din flanc, care era să îl pă­că­lească pe Szanto, goalkeeper-ul de 19 ani din poarta gazdelor scoţând de sub bară (min.12). Scorul a fost deschis de gazdele, la prima lor incursiune mai periculoasă în jumătatea de teren a echi­pei din Hunedoara: Borbely a pro­fitat de o minge lungă, l-a depăşit pe Pop şi a centrat în careu, de unde Gliga a reluat pe lângă Lefter (13). Corvinul a acuzat însă şocul primirii golului şi au egalat după șapte minute, prin Coman, care a reluat, imparabil, cu capul, sub bară, o centrare perfectă venită din dreap­ta, de la Iacob. A urmat o altă ac­ţiune în viteză a echipei noastre, fina­lizată cu un şut peste al lui Chindriş, din marginea careului (24), pentru ca la faza imediat următoare, Lefter să solicite schimbarea, din cauza unei probleme
în zona inghinală – fiind înlocuit cu Roman, aflat la al doilea meci în poarta Corvinului. Până la pauză, Lupu a avut două ocazii bune de a înscrie dar nu a reuşit să marcheze, deşi a scăpat în două rânduri singur cu portarul gaz­delor, Szanto ( min. 28 și 42). La reluarea jocului, Lupu s-a aflat din nou în prim-plan, cu alte două ocazii de a înscrie dar nefinalizate, pentru ca mai apoi Claudiu Borţoneanu să semneze două şanse bune, din marginea careului. Golul hune­dorenilor a venit în minutul 61, Borțoneanu l-a servit excelent pe Lupu care l-a executat pe portarul celor de la Tg. Mureș pentru 2-1. Ocaziile irosite de către jucătorii din Hunedoara s-au „răzbunat” la poarta opusă, Lupuleţ a profitat de o greşeală a lui Roman şi Vlad şi a egalat pentru 2-2, la o fază care nu anunţa nimic. După gol, elevii lui Florin Maxim au presat până aproape de final, iar efortul lor a fost răsplătit de acelaşi Coman, care a adus golul victoriei cu o lovitură de cap, din careul mic, după o centrare cu efect a lui Pîrvulescu (89). O victorie greu obți­nută de CS Corvinul, cu 3-2 nu fără emo­ţii însă, dar hunedorenii se mențin pe primul loc în clasamentul seriei cu punctaj maxim.
Runda viitoare prilejuieşte o nouă deplasare, la Cluj, pentru duelul cu Viitorul (sâmbătă, ora 15:00), echipă care a fost depăşită clar, 0-3, de Metalurgistul Cugir.

Seria a VII-a

ACSO Filiași – Retezatul Hațeg 2 – 1 (1 – 1)
Au marcat: Calu (18 penalty), Eshun (72) –Pușcă (30)

Viitorul Pandurii II – Aurul Brad 3 – 2 (3 – 1)
Au marcat: Vespe, Geană, Buțurcă – Achim, Trășcan

CSM Jiul Petroșani – CSM Deva 0 –0

O remiză albă la Petroşani pentru echi­pa de fotbal CSM Deva, derby-ul ju­dețean terminându-se la egalitate, scor 0-0. Devenii au câştigat un punct pe terenul celor de la CSM Jiului Petroşani care constituie o echipă valoroasă şi am­biţioasă. După 7 etape, CSM Deva are în palmaresul campionatului actual cinci victorii şi două egaluri, un total de 17 puncte în clasament cu care se men­țin lideri în serie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că o duduie de la o primărie importantă nu se…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa sa a debutat spectaculos în Superliga, câștigând…

2 ore ago

Bulina neagră

Silviu T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unui…

2 ore ago

Doi bărbaţi din Arad, reţinuţi pentru şantaj

Doi indivizi din judeţul Arad au fost reţinuţi de poliţiştii din Brad, fiind acuzaţi de…

2 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au intervenit într-un caz de violență domestică: un bărbat…

2 ore ago

Au implantat aproape 200 de dispozitive cardiace extrase de la cadavre și sunt judecați acum de Parchetul General

Doi medici sunt acuzați de fapte grave, în urma unei anchete a Parchetului General care…

2 ore ago