Categories: FlashSport

Fotbal de plăcere în Liga a V-a

Ciprian Marinuţ

Cu excepţia a două-trei grupări care abandonează din motive financiare, echipele Ligii a V-a Hunedoara revin în iarbă pentru sezonul de primăvară. Tonul îl vor da formaţiile din Seria I –  Valea Streiului în această duminică, în vreme ce grupările din Seria a II-a, Valea Mureşului, vor lua startul weekendul viitor. Mai multe formaţii îşi doresc primul loc, în ambele serii, însă nici una nu prea vrea să promoveze, semn că la acest nivel se joacă doar din dragoste pentru fotbal.

Abandonuri…

Campionatul Seriei I a pierdut sigur o echipă, dar până la start, e posibil ca numărul cluburilor care abandonează să fie mai mare. „Ocupanta ultimului loc în Seria I, Streiul Baru Mare, a anunţat oficial în scris că se retrage din campionat. În schimb, cei de la Unirea Şoimuş ne-au informat doar telefonic despre retragere, fără să aducă, deocamdată, un act oficial în acest sens”, a spus, ieri, Adrian Radu, preşedintele Comisiei Competiţii a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara. Pe lângă cele două grupări, există riscul să mai „dispară” din competiţie şi formaţii din cealaltă serie.

… şi rivalitate

Dincolo de problemele generate de sărăcie, cele două competiţii ale fotbalului mic vor fi colorate cu pasiune şi goluri multe, deşi interesul pentru promovare este redus. În seria I, sunt trei echipe cu pretenţii care vor să fie pe primul loc, dar nici una nu pare prea încântată de ideea de a „urca” în Liga a IV-a. „Vrem să terminăm pe primul loc, dar nu dorim să jucăm în Liga a IV-a. Acolo sunt cheltuieli mai mari, iar echipa din Pui joacă fotbal doar pentru plăcere şi relaxare”, a spus Victor Stoica primarul comunei Pui, cel care girează activitatea liderului neînvins al Seriei I, Măgura Pui. „Dorim să terminăm pe primul loc, de aceea am şi făcut unele achiziţii de jucători, dar la promovare ne mai gândim dacă să dorim sau nu”, a declarat Eugen Băiconi, primarul comunei Răchitova, preşedintele clubului Cetate, care ocupă locul secund în clasament. Ecuaţia luptei pentru primul loc va fi complicată de ocupanta locului trei, Unirea General Berthelot, care vizează şi ea fotoliul de lider. Aflată la doar patru puncte distanţă de prima clasată, gruparea din Berthelot poate intra în calculele pentru primul loc dacă se impune în prima etapă, pe teren propriu, în derbiul cu lidera Măgura Pui.
Ce va fi exact, vom vedea după fiecare etapă, însă cu siguranţă, formaţiile din acest eşalon îşi vor demonstra dragostea pentru fotbal prin goluri multe şi meciuri aprige.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

15 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago