Ediția 2022/23 înseamnă reinventarea Cupei României. Un nou format competițional, un nou sponsor principal, Betano, și un nou sponsor oficial, Pambac, păstrând tradiția fotbalului-spectacol!
29 echipe
Turul 3 al Cupei României Betano, ediția 2022/23, are ca programare inițială ziua de miercuri, 14 septembrie, de la 16:30, și va aduce în competiție și celelalte formații din Liga 2 care nu intraseră până acum în joc. Practic, la start, în Turul 3, se vor afla cele 29 de echipe calificate din Turul 2 (dintre care două câștigătoare ale Finalelor Regionale!) + 19 echipe din L2. Partidele din Turul 3 se vor disputa într-o singură manșă, pe terenul primei echipe extrase din urnă, echipa mai slab clasată în ediția de campionat anterioară. Tabloul rundei a fost configurat prin împerechere geografică.
Faza următoare a Cupei României este cea de Play-off, programată pe 29 septembrie, când vor fi intra în competiție și primele cluburi de Liga 1! Așa cum era de așteptat, cele două formații din județul nostru calificate în Turul 3 al competiției, CSM Jiul Petroşani și CSM Deva se vor întâlni la Petroșani, miercuri, 14 septembrie, de la ora 16.30.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…