La Casa Fotbalului s-au stabilit, prin tragere la sorți, meciurile pentru barajul de promovare în Liga 3, ediția 2024-2025. Conform Hotărârii Comitetului Executiv din 29 mai 2014, promovează din Liga 4 în Liga 3, la finalul campionatului ediţiei 2024/2025, cele 21 de echipe câştigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campionate judeţene. Jocurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur, pe 16 iunie 2024, ora 18:00, respectiv 23 iunie 2024, ora 17:30.
Încă 2 reprize de 15 minute
Întrucât a fost eliminat principiul avantajului golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii disputate în dublă manşă, în situaţia în care, după disputarea celor două jocuri de baraj, egalitatea se menţine, la puncte și golaveraj, jocul retur se va prelungi cu două reprize de câte 15 minute. În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare, în conformitate cu Legile Jocului.
Județul Hunedoara a fost repartizat alături de Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș și Arad.
Așa arată tabloul meciurilor din barajul de promovare pentru Liga 3:
Regiunea 1: Botoșani – Iași, Suceava – Vaslui, Neamț – Bacău
Regiunea 2: Bihor – Maramureș, Bistrița-Năsăud – Satu Mare, Cluj – Sălaj
Regiunea 3: Brașov – Alba, Sibiu – Harghita, Mureș – Covasna
Regiunea 4: Mehedinți – Gorj, Caraș-Severin – Timiș, Arad – Hunedoara
Regiunea 5: Olt – Vâlcea, Argeș – Teleorman, Dâmbovița – Dolj
Regiunea 6: Ilfov – București, Călărași – Ialomița, Giurgiu – Prahova
Regiunea 7: Vrancea – Buzău, Brăila – Tulcea, Galați – Constanța
Evenimentul a fost urmat de tragerea la sorți a primului tur din cadrul etapei interjudețene a campionatelor de juniori U17 și U19 județene. Etapa Interjudețeană prevede trei tururi eliminatorii, într-o singură manșă, programate pe 26 mai, 2 iunie, 9 iunie 2024.
Etapa interjudețeană juniori U19, primul tur:
Regiunea 4: Arad – Mehedinți, Caraș-Severin – Timiș, Gorj – Hunedoara
Etapa interjudețeană U17, primul tur:
Regiunea 4: Timiș – Arad, Mehedinți – Hunedoara, Caraș-Severin – Gorj.
(N. Gavrea)
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…