Categories: Sport

FOTBAL. CS Hunedoara, în grafic pentru promovare

Revenind la jocul pe care formația din Hunedoara l-a câștigat sâmbătă pe teren propriu în partida cu Unirea Ungheni, să precizăm că peste 600 de spectatori au aplaudat această victorie, chiar dacă a fost una la limită, în fața unui adversar puternic mobilizat și incomod.

Sunt responsabili
Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 44 de Garutti, în urma unui corner executat de Da Motta. A fost al nouălea succes din tot atâtea posibile pe teren propriu pentru hunedoreni, care au acum 12 puncte înaintea echipei de pe locul secund, Metalurgistul Cugir, pe terenul căreia hunedorenii vor juca sâmbătă, 26 martie, în ultima etapă a sezonului regular.
Iată ce a declarat antrenorul Florin Maxim, la finalul jocului încheiat cu victoria hunedorenilor despre golul marcat în acest joc: „Mă bucur că a înscris acest gol. Garutti, care are un timp foarte bun la fazele fixe,are o talie foarte bună și este un jucător extraordinar. Se pregătește bine. Mă bucur că el devine decisiv. Am câștigat cu golul unui fundaș central, dintr-o fază fixă, noi pregătim fazele astea, băieții sunt responsabili și înțeleg ce au de făcut. A fost un meci greu, mă bucur că reușim să înscriem din faze fixe și că nu am luat gol”.
CS Hunedoara este lider în seria a IX-a, neînvinsă în actualul sezon și trage pentru promovarea în liga secundă..

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din re­gi­u­ne povestesc pe la col­țuri că fostul șef al unei instituții de…

7 minute ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe inter­na­ționale…

10 minute ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…

10 minute ago

Prin noile măsuri ale guvernului, Sediile ANAF din județ, decapitate

Reorganizarea ANAF în județul Hune­doara, parte a unui proces național, vi­zează reducerea drastică a sediilor…

13 minute ago

Cum a rămas un bărbat din Petroșani fără 5.500 de lei după un singur SMS

O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…

16 minute ago

Viteaz în fața fostei iubite, mielușel în fața procurorului

Un tânăr din Petroșani, supărat că iubita l-a părăsit, a crezut că se poate dragoste…

16 minute ago