Categories: Sport

Fotbal CS Hunedoara, a pierdut la Reghin

După deplasarea de la Ungheni, formaţia CS Hunedoara a avut încă una, la Avântul Reghin. A fost un meci care s-a încheiat cu o înfrângere la limită pentru hunedoreni, 2-1. Dar, elevii lui Raul Spătaru şi Daniel Dăs­că­lescu au trecut în mai multe rânduri pe lângă victorie, irosind numeroase situaţii de gol.
Avântul Reghin s-a impus cu 2 – 1, graţie unor goluri înscrise în ultimul sfert de oră al par­tidei. Hunedorenii au marcat primii, pe fina­lul primei reprize. Herci a transformat un pe­nalty acordat pentru faultul în careu asupra lui Bloj şi trupa lui Spătaru şi Dăs­că­lescu a intrat în avantaj la cabine. La mijlocul reprizei secunde a intervenit însă eliminarea – contestată de oaspeţi – a lui Kovacs, un moment important al jocului. Cu om în plus mureşenii au punctat de două ori într-un interval de numai cinci minute şi astfel Hune­doara a scăpat printre degete o altă victorie care timp de mai bine de trei sferturi din meci îi părea perfect la îndemână.
Antrenorul principal al hunedorenilor, Raul Spătaru a declarat:„Ca de obicei, noi ratăm ocazii peste ocazii şi în schimb luăm goluri pe nişte greşeli individuale incredibile în apă­rare. Dacă la pauză era 3 – 0 pentru noi nu s-ar fi mirat nimeni. Am pierdut nemeritat, judecând după joc, trei puncte foarte importante. A apărut din nimic şi acel cartonaş roşu direct acordat lui Kovacs, în postura de ultim apă­rător, pentru o intervenţie la care nici măcar fault nu a fost! Ei ne-au egalat cu un şut de la 30 de metri pe mijlocul porţii, iar al doilea gol a venit după o pasă în zonă centrală, o altă greşeală în defensivă pe care din nefericire o comitem mereu. Nu mai spun că la 1 – 1 Bloj a ratat din doi metri cu poarta goală. Din păcate muncim, alergăm, jucăm bine, ne creăm numeroase ocazii şi nu ne alegem cu nimic, pierdem pe final. Am avut şi probleme de efectiv la acest meci: Cristi Creciunesc a plecat la muncă în Franţa, iar Cămărăşanu a intrat la facultate la Timişoara, ambii nu mai fac parte din lotul nostru. Lefter şi Tiric sunt accidentaţi, sperăm să îi recuperăm până la jocul cu Galda. Trebuie să spargem ghinionul în etapa viitoare, pentru că şi la Reghin am făcut un joc foarte bun, dar fotbalul e nedrept uneori”, a declarat Raul Spătaru.

CS Hunedoara: Raţ – Banac, Kovacs (el­i­minat min. 65), Trăşcan – D. Creciunesc, Herci (R. Cristian), Marinca, Pau (Kocsis), Bloj – Buzincu (Bortaş), Iacob (Ciucurescu).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago