Categories: Sport

FOTBAL. Când vor fi reluate jocurile din Liga a IV-a

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara va relua săptămâna viitoare competiţia din campionatul Ligii a IV-a, lucru confirmat de preşedintele Cristian Petrean, după discuţia pe care a avut-o recent on-line cu reprezen­tanţii celor 10 cluburi care au echipe înscrise în competiţie.

Restanţe
Cristian Petrean ne-a comunicat că s-a sta­bilit de comun acord cu managerul Spitatului din municipiul Hunedoara ca luni, 12 aprilie, componenţii şi conducerile tehnice ale echipelor să efectueze testarea obligatorie astfel încât miercuri, 14 aprilie, să se poată disputa cele două restanţe din sezonul de toamnă. Este vorba de jocurile CSM Mihai Viteazul Vulcan – ACS Gloria Geoagiu şi ACS Şoimul Băiţa – CS Inter Petrila. Primele două etape din miniturneul stabilit în luna aprilie se vor desfăşura vineri, 16 aprilie, de la ora 17.30 şi apoi duminică, 18 aprilie.
„Din nou, abordarea echipelor a fost una pozitivă şi îi felicit pe toţi reprezentanţii echipelor, că împreună contribuim la diminuarea efectelor negative provocate de această pandemie. Obiectivul nostru prioritar rămâne sănătatea tuturor celor implicaţi şi sunt convins că echipele vor avea aceeaşi conduită de prevenţie şi disputarea jocurilor se va face cu respectarea strictă a protocolului. Mă bucur că ne vom revedea în aceeaşi formulă, cu toate cele 10 echipe participante iar pentru luna aprilie am programat un singur turneu,intenţia noastră fiind să mai jucam un turneu şi pe final de luna mai, început de iunie”, a declarat preşedintele AJF Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII AU DEPISTAT DOI ȘOFERI FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ÎN HUNEDOARA ȘI ANINOASA

Polițiștii hunedoreni continuă acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea faptelor care pun în pericol…

3 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU DEPISTAT UN BĂRBAT URMĂRIT INTERNAȚIONAL PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au identificat și reținut un bărbat urmărit internațional în…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Colac peste pupăză pen­tru cei care au întins cap­cana! Un personaj, care a deținut mai…

22 de ore ago

Bulina albă

Constantin Radu Tudosie, actor și regizor al Teatrului Dramatic I. D. Sîrbu din Petroșani Pentru…

22 de ore ago

Bulina neagră

Florin G., din Uricani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de nerespectare a ordinului…

22 de ore ago

Investiţii de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienţii cardiaci, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va beneficia de investiţii în valoare de peste 5,2…

22 de ore ago