Categories: Actualitate

Fostul viceprimar al Uricaniului a primit o pedeapsă mai mare în dosarul accidentului

Acesta a cerut Curții de Apel Alba Iulia să fie achitat pentru in­frac­țiunea de ucidere din culpă, după ce a provocat un accident rutier soldat cu moartea unui pieton.
Fostul viceprimar al localității Uri­cani nu și-a recunoscut vina și a avut declarații contradictorii. Prin inter­me­diul apărătorului său, Constantin Stan­cu a mai cerut instanței de apel să-i admită o expertiză care să arate că vina pentru producerea accidentului aparține în totalitate octogenarului lovit pe trecerea de pietoni. La Ju­de­cătoria Petroșani, Constantin Stancu a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru co­m­iterea infracțiunii de ucidere din culpă. Instanța de apel a subliniat că victima nu a avut vreo vină în pro­ducerea accidentului, mai ales că obligația de a se asigura la traversarea drumului public se referă doar la situația pietonilor care efectuează tra­versarea pe la colțul străzii, în lo­ca­litățile unde lipsesc locurile special amenajate și semnalizate, iar nu în cazul trecerilor pentru pietoni.

De ce i-au majorat pedeapsa?
Instanța de apel a luat în calcul fap­tul că fostul edil din Uricani, în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, a avut o poziție oscilantă, in­flu­en­țată de mijloacele de probă ad­ministrate în cauză. A omis să arate că a deplasat autovehiculul imediat după producerea accidentului, și arată ini­țial că se deplasa cu o viteză de circa 20 Km/h, iar când a ajuns pe marcajul pietonal a auzit o lovitură în partea dreaptă și a realizat că a lovit o per­soa­nă. A oprit autoturismul la o dis­tanță de 2,5 m și a coborât și atunci a observat un bărbat care era căzut pe ca­rosabil, aproape de marcajul pie­tonal. „În fața instanței de fond, arată că se deplasa cu o viteza de 46 km/h, sub viteza legală admisă, iar pietonul a ieșit și nu l-a putut evita. Arată că a redus viteza înainte de trecerea pen­tru pietoni. A mai arătat că a lovit pie­tonul cu partea laterală a mașinii și nu cu partea din față. Curtea constată că acțiunea inculpatului de deplasare a autovehiculului mai aproape de tre­cerea pentru pietoni și poziția osci­lantă a acestuia cu privire la viteza de deplasare a autovehiculului condus, denotă intenția sa de a prezenta o situație diferită și de a evita tragerea la răspunderea penală. În aceste con­diții, raportat și la faptul că victima se afla în mod regulamentar pe trecerea de pietoni, iar inculpatul nu și-a asu­mat în nici un moment procesual vreun minim de culpă, se impune în­depărtarea față de minimul special prevăzut de lege atât pentru durata pedepsei principale, cât și pentru cea a termenului de supraveghere, urmată de numărul de zile de munca ne­re­mu­nerată în folosul comunității, față de inculpatul apelant, în acord cu sus­ți­nerile părților civile, apelul acestora ur­mând a fi admis în acest sens”, se reține din soluția instanței. Curtea de Apel Alba Iulia a majorat pedeapsa de la 2 la trei ani de închisoare cu sus­pendare. Constantin Stancu va presta 120 zile de muncă în folosul co­mu­nității față de 60 cât decisese Jude­că­toria Petroșani. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cafteala e ruptă din Rai și-au zis niște pur­tători de pulan din estul regiunii cu…

14 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist reputat din Petroșani Pentru că a reușit să cucerească cel mai înalt…

14 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Petrila Pentru că a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru…

14 ore ago

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

14 ore ago

Un microbuz cu opt pasageri s-a răsturnat la Călan

Un microbuz în care se aflau opt per­soane s-a răsturnat, miercuri di­mi­neaţa, în afara părţii…

14 ore ago

Adolescentă atrasă într-o rețea de trafic de droguri

Adolescenta a fost atrasă în re­țeaua de trafic de droguri și de­ter­minată să vândă droguri…

14 ore ago