„Deţinutul a fost transferat la Penitenciarul din Gherla, nefiind în evidenţele noastre când şi de ce s-a procedat la acest lucru”, a informat inspectorul de penitenciare, Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.
Reamintim cititorilor că Robert Dan a fost condamnat în 2013 la trei ani de închisoare cu executare, alături de fostul primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, şi doi funcţionari ai instituţiei, Daniela Căpâlnă şi Ioan Ţiplea. După care, în decembrie 2014 a urmat o altă condamnare la trei ani de închisoare cu executare într-un alt dosar în care a fost acuzat de abuz în serviciu. La scurt timp, în mai 2015, instanţa supremă a încheiat judecata în al treilea dosar, în care Robert Dan a fost judecat alături de Ovidiu Hada, tatăl acestuia, Gligor Hada, Daniela Căpâlnă şi Ioan Ţiplea, foşti angajaţi ai Primăriei Hunedoara. Dosar în care a primit cinci ani de închisoare cu executare, pedeapsă care i-a fost contopită la cea din primul dosar, deoarece faptele erau concurente, adică săvârşite în aceeaşi perioadă. Faptele pentru care a fost acuzat în cele două dosare sunt de abuz în serviciu, conflict de interese, fals în înscrisuri. (N. Bumbac)
În această dimineață, echipaje ale Detașamentului de pompieri din Hunedoara au intervenit la un accident…
La sosirea echipajelor de stingere focul se manifesta într-o cameră a apartamentului, pe o suprafață…
Peste 70 de polițiști și jandarmi au desfășurat, în noaptea de 22 spre 23 mai…
În universul sloturilor online sunt multe mituri și așa-zise informații care nu au nicio bază…
În luna mai, Roata Norocului de la MrBit strălucește mai puternic ca niciodată, iar clienții…
Astăzi, în jurul orei 11:10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul numărului unic…
View Comments
@Mari Poe: decat bani nesiguri pe net (teapa caritas) mai bune faci bani ca Robert Dan. Faci 2-3 ani de puscarie dar ramai cu banii.