Categories: Eveniment

Fostul şef al BCCO Alba vrea revocarea măsurii preventive

Comisarul şef Traian Berbeceanu (foto) vrea revocarea măsurii preventive propuse de DIICOT, însă magistraţii au dat un nou termen de judecată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, următoarea şedinţă va avea loc pe data de 7 aprilie, din cauză că ieri au lipsit dosarele solicitate de instanţă.
Reamintim că în 26 noiembrie 2013, în urma deciziei unui complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au admis recursul declarat împotriva deciziei de prelungire a arestului preventiv, fostul şef BCCO, Traian Berbeceanu, a fost eliberat de după gratii, însă i s-a impus o serie de obligaţii:
„a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia municipiului Deva, desemnată de către instanţă cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie menţionate sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu următoarele persoane: Biriescu Titus Gabriel, Biriescu Anişoara Ramona, Drămnesc Marinela Rodica, Drămnesc Adam, Tăşală Cornel, Duma Laviniu Daniel, Litera Constantin Cristian,  Litera Simina Mirela, Simota Alin, Vlaiconi Cristian, Moş Ovidiu, Doda Gabriel Teodor, Groza Ioan Petru, Vasiu Todor, Depcea Dorel Ioan, Rusu Gheorghe, Rusu Anca, Cupeţiu Dorin Eugen Ioan, Cupeţiu Monica, Balint Dan, Udrea Călin, Şionei Dorin, Balint Lucia, Negrea Vasile Iulian, Păiuş Andreea, Poenar Constantin Sorin, Urs Ioan Vasile, Montaldo Liviu Iosif, Ioiescu Ovidiu Petru, Ştefoni Alin, Pîrvoni Gabriel, Muntean Mircia, Ioniţă Gheorghe, Pavel Amalia Codruţa, Ghiura Petrică Marius, Link Cristian, Blaga Claudia Maria, Dumitru Mihai Ovidiu, Micluţa Florin Voicu, Ganea Ioan, David Tiberiu Ioan, Mitracu Iancu, Handelsmann Henrieta-Hedviga, Lobonţ Ionel, Zercula Mihai şi Pănoiu Nicoleta Dorina.
f) să nu desfăşoare activităţi de ofiţer de poliţie”, se arată în minuta judecătorească. Ulterior, s-a revenit asupra ultimei interdicţii, aceasta fiind ridicată, iar Traian Berbeceanu a fost repartizat ca ofiţer în cadrul Departamentului de Logistică al IPJ Hunedoara, pe o funcţie de execuţie. (L. Goangă)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Rectorul Universității din Petroșani, distins la Paris cu medalia de aur a Societății pentru Încurajarea Progresului.

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu a primit medalia de aur a Société d'Encouragement…

2 ore ago

HUNEDOARA PRIMEȘTE 10 MICROBUZE ELECTRICE ȘCOLARE. PESTE 40 DE AUTOVEHICULE NOI, ÎNTR-UN SINGUR AN

Investiție de aproape 12 milioane de lei, prin AFM. Microbuzele merg în 10 comune și…

2 ore ago

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

8 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

o zi ago