Categories: Actualitate

Fostul procuror Ioan Mureşan a picat examenul pentru avocatură

Natalia Bumbac

Fostul şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, (foto) a încercat să-şi schimbe meseria, după ce a demisionat din funcţie şi a fost suspendat din magistratură.
Acesta s-a înscris la concursul pentru accederea în meseria de avocat, care s-a ţinut în 15 septembrie la Cluj-Napoca. Din păcate pentru el, fostul magistrat a picat testul aşa cum arată rezultatele date ieri publicităţii. Examenul a constat în rezolvarea unui test grilă cu 100 de întrebări din mai multe materii de drept, iar fostul magistrat a ştiut răspunsul doar la 53, conform punctajului din lista cu rezultate. Pentru a promova examenul, el trebuia să obţină minimum 70 de puncte.
Meseria de avocat este un refugiu pentru mulţi alţi magistraţi suspendaţi sau jurişti care au avut probleme cu legea. Ioan Mureşan a ales să-şi continue cariera ca apărător, unde are mari şanse să rămână, chiar dacă primeşte o condamnare cu suspendare. Acesta este judecat în prezent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual în cazul dosarului pe care l-a întocmit împotriva lui Traian Berbeceanu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

2 zile ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

2 zile ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

2 zile ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

2 zile ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

2 zile ago