Categories: Comunitate

Fostul preşedinte al Judecătoriei Deva, Nicolae Stănculescu, a plecat la cele veşnice

În urmă cu câteva zile, a plecat la Ceruri, Nicolae Stănculescu (foto), cel care a fost mentorul mai multor generaţii de avocaţi, jurişti sau personalităţi publice. Personalitate marcantă a vieţii publice din judeţ, Nicolae Stănculescu este plâns acum de cei pe care i-a învăţat ce înseamnă să fii un profesionist, fie ca magistrat, avocat sau jurist, precum şi funcţionar în administraţie.

Nicolae Stănculescu s-a născut în 24 decembrie 1943, în satul Poieniţa, din comuna Balşa. A urmat şcoala primară în satul natal, iar şcoala gimnazială în satul vecin, Poiana. A urmat apoi Liceul „Avram Iancu“, din Brad, pe care l-a absolvit în 1961. În anul 1967 a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, unde şi-a luat licenţa în drept.
Imediat după absolvirea facultăţii, şi-a început cariera în magistratură ca procuror la Brad, ca după un an, în 1968, să devină judecător. A exercitat funcţiile de judecător la Judecătoriile Hunedoara şi Deva (unde a ajuns şi preşedinte) din 1968 până în 1980. Apoi, din 1981, până în 1989, a fost secretar al Consiliului Judeţean Hunedoara.
Nicolae Stănculescu a fost doctor în Drept din anul 1984, titlu pe care şi l-a luat la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, sub îndrumarea, în calitate de conducător ştiinţific, a regretatului prof.univ. dr. doc. Aurelian Ionaşcu, unul dintre cei mai renumiţi jurişti ai României.
După Revoluţie, a revenit în magistratură, fiind timp de trei ani (din ianuarie 1990, până in 1993) judecător la Tribunalul Hunedoara, şi apoi judecător la Curtea de Apel Alba Iulia. Între anii 1996 şi 2006 a exercitat profesia de avocat.
În urmă cu cinci ani, pe atunci jurist, Nicolae Stănculescu a scos de sub tipar, la Deva, o carte de drept civil, intitulată „Răspunderea părinţilor şi a altor persoane pentru prejudiciile cauzate de copiii minori aflaţi în supraveghere“.
Cartea editată de magistratul hunedorean a avut la bază teza sa de doctorat, pe care şi-a susţinut-o la Cluj-Napoca. Într-unul din capitolele lucrării, Nicolae Stănculescu propunea instituirea într-un viitor cod civil a unei răspunderi a părinţilor independent de culpă, completată cu reglementarea unui sistem de asigurare de răspundere a părinţilor. Ceea ce l-a determinat să reediteze şi să publice, după 25 de ani de la susţinerea tezei de doctorat, cartea amintită, este faptul că în noul Cod Civil, adoptat în anul 2009, a fost îmbrăţişată această concepţie de răspundere de tip obiectiv a părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

7 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago