Categories: Actualitate

Fostul poliţist Adrian Sucilă continuă greva foamei

Deşi nu a mâncat şi nu a dormit aproape deloc de şapte zile, Adrian Sucilă (foto) continuă să protesteze în faţa Judecătoriei Petroşani, pentru a atrage atenţia asupra sentinţei date în dosarul în care este acuzat de act sexual cu un minor. Contactat telefonic, Adrian Sucilă ne-a spus că rămâne pe poziţii, chiar dacă la un moment dat este posibil să ajungă pe un pat de spital, unde, ne-a spus acesta, va refuza în continuare să mănânce. Reamintim cititorilor că Adrian Sucilă a intrat în greva foamei la începutul săptămânii trecute, după ce instanţa a dat sentinţa definitivă prin care a fost condamnat la doi ani cu suspendare. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

5 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

5 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

20 de ore ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

o zi ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

2 zile ago