Categories: ActualitateFlash

Foste puncte termice, adăposturi pentru boschetari şi maidanezi

Dana Istudor

Ateliere, depozite, service auto, sau focare de infecţii, în aşa ceva s-au transformat fostele puncte termice din Valea Jiului.

După ce în majoritatea oraşelor din Valea Jiului s-a renunţat la încălzirea pe bază de cărbune, punctele termice care nu demult dirijau agentul termic în apartamentele oamenilor au fost rând pe rând, desfiinţate.

În Uricani, nici un punct termic nu a mai funcţionat de aproximativ patru ani, deoarece oamenii au ales alte modalităţi de a-şi încălzi apartamentul. În tot acest timp, clădirile respective au rămas în paragină, iar acum sunt adevărate focare de infecţie, în care şobolanii, câinii şi alte animale şi-au găsit adăpostul. Însă, situaţia se poate schimba, toate cele trei puncte termice vor intra într-un proiect de renovare, iar pe viitor, vor servi din nou la încălzirea locuinţelor.

„Conform unui proiect al primăriei, cele trei puncte termice dezafectate vor fi transformate în centrale termice pe gaz. Acele centrale termice vor fi supuse unui proiect amplu de renovare, iar în viitor, vor reprezenta o alternativă pentru încălzirea centrală. Nici un punct termic din Uricani nu a fost vândut şi nici nu va fi, le păstrăm, pentru că în viitor, sigur vor fi folositoare”, a declarat primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Petrila. În cel mai estic oraş al Văii Jiului, situaţia punctelor termice este catastrofală. Din 11 puncte termice, câte au fost iniţial, doar unul singur mai poate îndeplini această funcţie. În rest, toate au fost fie abandonate, fie vândute, pentru a fi transformate în altceva. Este vorba de Centrala termică nr. 1, care deşi a fost renovată şi este în stare de funcţionare, este şi ea pe punctul de a fi abandonată sau vândută.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 zile ago