Angajata a sustras din taxele şi impozitele comunei suma de peste 370.000 de lei. Acuzată de comiterea infracţiunii de delapidare, funcţionara şi-a recunoscut fapta şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii. Judecătoria Deva a condamnat-o în baza acordului la o pedeapsă cu suspendare.
I-au dat cu suspendare
Potrivit anchetei, în calitate de contabil şef în cadrul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Ilia, având atribuţii specifice de depunere a încasărilor în numerar ale unităţii în conturile de trezorerie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2011 – 2012, în mod repetat, şi-a însuşit fără drept suma de 376.649 lei, preluată pe bază de borderouri, sumă pe care nu a înregistrat-o în contabilitate şi, prin urmare, nu a depus-o la Trezorerie. Infracţiunea a fost descoperită în urma unui control efectuat de Camera de Conturi Hunedoara. Femeia a luiat banii în perioada 2011-2012. Maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea pe care a săvârşit-o funcţionare este de 7 ani închisoare. Ea a făcut însă un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Judecătoria Deva a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu inculpata şi a dispus condamnarea ei la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, sentinţa nefiind definitivă. Primăria Ilia s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 376.649 de lei. (M.Gânju)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă tot se bate cu pumnul în…
Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…
Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…
View Comments
caca maca, ea ramine cu banii,daca nu ia si papat deja, si primaria cu paguba